Noul Consiliul Local Timișoara întrunit, vineri, în ședință extraordinară, a validat mandatul edilului ales, iar Nicolae Robu a fost reinvestit în funcția de primar.
„Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună-credință tot ceea ce stă în puterile și în priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Timișoara. Așa să-mi ajute Dumnezeu”, a spus Robu, care, inițial, a uitat să pună mâna pe Constituție. A pus gestul pe seama emoțiilor.
Jurământul a avut loc în fața tuturor consilierilor locali, inclusive a Ralucări Popescu de la PMP, primul consilier local cu dizabilități locomotorii din istoria CLT, care a trebuit să fie transportată pe brațe în sala de consiliu.
Directorul Direcției pentru Cultură a Județului Timiș, Sorin Predescu, a dat la propriu o mână de ajutor pentru ca Raluca Popescu, preşedintele Asociaţiei „Ceva de Spus”, membra PMP cu dizabilități locomotorii, să poată ajunge la timp la ședința de investire a primaarului. Liftul municipalității, montat în timpul unuia din mandatele vechiului primar, era închis vineri. ”Liftul se mai defectează, ocazional. De ieri acesta nu mai funcționează și un alt sistem pentru accesul persoanelor cu dizabilități nu este funcțional la nivelul municipalității”, au declarat reprezentanții Primăriei Timișoara.