Editura Evenimentul si Capital

Robu: „Cu mine ca primar nu se vor aproba investiții poluatoare”. De ce se opune extinderii fabricii de anvelope

Foto: Adrian Pîclișan
Autor: | | 0 Comentarii | 292 Vizualizari

Scandal la Timișoara, pe tema poluării fabricii de anvelope Continental. Compania vrea să se extindă, în timp ce primarul se opune, după ce a cerut timișorenilor să își exprime public, pe Facebook punctul e vedere.

Compania Continental a reacționat, marți, la acuzațiile primarului Nicolae Robu privind poluarea. Conduvcerea firmei spune că noile investiții vizate nu vor polua. Sorin Samonid, directorul general al Continental Anvelope Timișoara a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că fabrica ”nu își va mări volumul de producție” și că se doreșțte doar reconstrucția unei hale ”iar acesta arată că hala ce urmează a fi construită și activitatea desfășurată acolo nu are un impact negativ asupra mediului”. În următoarele zile, proiectul va fi depus la Primăria Timișoara pentru obținerea autorizației de construire.

Marea problemă a timișorenilor când vine vorba de fabrica de anvelope Continental e mirosul neplăcut. Deja compania a investit peste 1 milion de euro pentru neutralizarea lui, și, pe viitor, așa cum a punctat azi Samonid, compania va investi 4 milioane de euro ”pentru extinderea sistemului de Oxidare Termică Regenerativă, o tehnologie folosită pentru reducerea emisiilor olfactive în fabrica de anvelope din Timișoara”.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu a anunțat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că instituția pe care o conduce nu va elibera autorizația de construire a noii hale pe care fabrica de cauciucuri Continental vrea să o realizeze, chiar dacă compania are aviz favorabil de la Agenția de Mediu. “Cu mine ca primar nu se vor aproba investiții poluatoare. Există o hotărâre de consiliu local care interzice aprobarea de investiții poluatoare, în care se vorbeșe inclusiv despre mirosuri care produc disconfort. Din start, dacă vorbim de o instalație de șpreiere realizată la etajul 1 al halei, este o investiție care poluează. Am cerut un studiu de impact asupra mediului, ieri, companiei Continental. Noi nu aprobăm investiția pentru că avem un HCL pe care trebuie să-l respectăm. Evident că firma Continental nu va primi autorizație de construire de la primărie, în condițiile în care se spune că se folosește o instalație de șpreiere. Nu este suficient avizul de la Agenția de Mediu”, a spus Robu.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
00:05 TRĂDARE la care DRAGNEA NU se AȘTEPTA! Prieteniile PERSONALE pot ZĂDĂRNICI CONTRAATACUL. „PSD are ȘANSE MARI să PIARDĂ GUVERNAREA” 23:15 Ponta PUNE PAIE PE FOC, în scandalul din PSD! MANEVRA ODIOASĂ pe care o planuiește, dacă Dragnea va fi DEMIS 21:56 POZIȚIONĂRI înaintea CEx-ului. Un LIDER al PSD face declarații despre DEMISIA lui DRAGNEA 21:53 FELIX STROE face APEL la UNITATE ÎN JURUL CONDUCERII PSD 21:29 Tabăra DRAGNEA CONTRAATACĂ. Va fi EXCLUS vineri! Ghicitoare pentru CExN al PSD: cine a scris SCRISOAREA CELOR TREI 21:19 E clar, DRAGNEA ESTE ÎNCOLŢIT din toate părţile! Încă o LOVITURĂ DE RĂSUNET în interiorul PSD 21:10 Firea nu-l uită şi nu-l iartă pe Dragnea. ATACUL CARE SPUNE TOTUL despre intenţiile ei. News alert 20:00 Fotografia momentului! Cum arată HARTA cu judeţele PRO şi CONTRA lui Liviu Dragnea şi care organizații se ABŢIN. Foto în articol 19:56 Păzea, Ion Iliescu se întoarce! Editorial de Simona Ionescu 19:46 DAEA a DECIS cum se poziționează în SCANDALUL din PSD. Trebuie „să DISCUTĂM ca BĂRBAȚI ce suntem” 18:14 Firea a oferit DETALII INCENDIARE din culisele PSD. ATAC DEVASTATOR la adresa lui Dragnea 18:13 ZÂNZANIE în PSD! ARDELENII ies la ATAC. Planul EXTREM pentru SUSȚINEREA lui Dragnea 17:58 DRAGNEA NU mai ARE de ALES! DEMISIA sau CĂDEREA GUVERNULUI? PSD poate PIERDE MAJORITATEA în PARLAMENT, dacă actualul LIDER NU SE REATRAGE 17:48 Coaliția PSD-ALDE STĂ SĂ CRAPE. Atac PERFID la premierul DĂNCILĂ în plin SCANDAL al SCRISORII CELOR TREI 17:37 Partizanii lui DRAGNEA activează OPȚIUNEA NUCLEARĂ. Acuzații de COLABORARE cu STATUL PARALEL. „Parcă e venită din LABORATORUL KOVESI-MAIOR-COLDEA!” 15:50 REACȚIA lui DRAGNEA la LOVITURA de PALAT. „Despre DEMISIE discutăm în CExN” 15:07 Cei trei grei vs. Dragnea. SCRISOARE DESCHISĂ INCENDIARĂ despre „starea Partidului Social Democrat”. Breaking news 15:05 Dragnea, APROAPE de FINAL. „DEMERSUL PERVERS” din SCRISOAREA CELOR 3 îi poate fi FATAL. ÎL TRĂDEAZĂ şi Dăncilă? Analiza lui Dan Andronic 14:08 Dragnea A PRIMIT MAREA VESTE de la Instanța Supremă. DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ pentru liderul PSD. Breaking news 13:07 Ștefănescu reacţionează după SCRISOAREA CELOR 3. Se ştie când SE VA DA CEA MAI APRIGĂ BĂTĂLIE pentru putere în PSD

Articole salvate