Potrivit lui Nicolae Robu, există 100 de voluntari din PNL  care vor ”patrula” prin oraș și vor sesiza problemele legale de curățenie.

Fiecare din cei 100 va răspunde de un număr de 13 străzi. ”Nu mă pot baza pe aparatul primăriei” a declarat edilul, confom presei locale. Astfel, fiecare din cei 100 de voluntari vopr sesiza orice problemă sesizează pe strzăile pe care le au în sarcină.

”Am format o echipă de 100 de voluntari liberali care își asumă să răspundă de câte 13 străzi și să îmi sesizeze tot ce văd în neregulă pe cele 13 străzi ce le sunt arondate”, a explicat primarul, conform Tion.ro.

Amintim că, în perioada în care Timișoara nu avea contract cu nicio firmă de salubrizare stradală,a. fost lansată o aplicație prin intermedoiul căreia cetățenii puteau reclama gunoaiele depozitate ilegal în oraș, însă aceasta nu a fost funcționalăî în realul sens al cuvțntului. Potriovit primarului, problema a fost tot la angajații din suborine care, de la un moment dat, au ignorat semnalele trase de cetățeni. (Sursa foto: Constantin Duma)

Citește și: