Roberta îi mută scaunul lui Năstase

Preşedintele Camerei Deputaţilor, PDL-ista Roberta Anastase, nu vrea să stea alături de vicepreşedintele Adrian Năstase (PSD) nici măcar la şedinţele conducerii Camerei, cum se întâmpla de obicei.

Oficial, pentru că social-democratul nu-i prea implicat în activitatea parlamentară. Neoficial, pentru că îi strică imaginea. Subiectul pare atât de arzător încât a fost dezbătut ieri în Biroul Permanent vreme de 40 din cele 60 de minute cât a durat şedinţa. Şefa Camerei a dat ordin ieri ca plăcuţele pe care este scris numele membrilor Biroului să fie schimbate, mutându-l astfel pe Năstase cu un scaun şi rămânând încadrată de PDListul Ioan Oltean şi de conservatoarea Daniela Popa.

„Adrian Năstase a venit mai devreme la şedinţă şi a constatat că locul principal, adică cel din mijloc, care este al preşedintelui Camerei, era ocupat (de Ioan Oltean - n.r.). A considerat că abordarea este neprincipială”, a povestit Valeriu Zgonea, secretar PSD al Biroului Permanent.

Intimidare intelectuală Anastase i-ar fi explicat lui Adrian Năstase că nu mai poate să stea lângă el pentru că îi strică imaginea, susţin participanţi la şedinţă. De fapt, afirmă aceştia, ea ar fi deranjată de ironiile lui Năstase şi de comentariile pe probleme de procedură. „M-am mutat eu între cei doi vicepreşedinţi care reprezintă parteneriatul, Daniela Popa şi Ioan Oltean, vicepreşedinţi care se implică mai mult în activitatea parlamentară”, a fost explicaţia oficială a Robertei Anastase. Adrian Năstase a replicat că s-ar putea să o intimideze „din punct de vedere intelectual” pe preşedinta Camerei Deputaţilor.