Editura Evenimentul si Capital

Ritualurile ţărăneşti mor, obiceiurile plătite înfloresc

40edfb014e6b0a0d8a219628f2f87355
Autor: | | 0 Comentarii | 0 Vizualizari

Înfiinţat în anul 1906, actualul Muzeu al Ţăranului Român "a crescut odată cu ţara", aşa cum povesteşte Vintilă Mihăilescu, directorul general al instituţiei.

La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, frumoasa clădire în stil neoromânesc a evitat la limită să devină cazarmă a Armatei Roşii. Norocul său a fost însă de scurtă durată. Colecţiile de artă tradiţională au fost scoase din Muzeul de la Şosea şi s-au răspândit prin diferite instituţii: sediul său avea să găzduiască, timp de mai multe decenii, muzee de propagandă comunistă. Contextul istoric s-a schimbat iarăşi după revoluţie. Ieri, muzeul a sărbătorit douăzeci de ani de la reînfiinţare. Evz.ro: Ce s-a întâmplat cu muzeul în perioada comunistă? Vintilă Mihăilescu: Toate transformările acestei instituţii au urmat transformările din societate. După Al Doilea Război, a devenit Muzeul Stalin-Lenin, pentru că asta era puterea atunci, pe urmă a devenit Muzeul Partidului Comunist, pentru ca în anii '80 să devină practic muzeul lui Ceauşescu. A crescut odată cu ţara. Iar aici era spaţiul simbolic central în care partidul se arăta lumii, în care aveau loc consacrările pionierilor. Scopul muzeului: salvarea spiritualităţii ţărăneşti Cum aţi defini identitatea de acum a muzeului? Aici sunt două lucruri. Pentru că sunt şi doi paşi în evoluţia muzeului. Premisa este că un muzeu bun este un muzeu viu. De-a lungul existenţei lui, Muzeul Ţăranului a fost şi este un muzeu viu. Primul pas, cel mai important, fondator, a fost cu echipa Horia Bernea, el a fost mentorul, dar muzeul n-ar fi ieşit aşa cum este fără câţiva oameni din jurul lui, în primul rând Irina Nicolau, dar şi alţii. Ce au făcut? Pentru că muzee etnografice există în multe oraşe din ţară, există şi în Bucureşti, ce are acest muzeu deosebit? Are cel puţin două lucruri total diferite. Are total diferită semnificaţia, şi anume nu este un muzeu etnografic. Titlul „Muzeul Ţăranului Român” este total nepotrivit pentru că nu este un muzeu al ţăranului român. Viziunea este de cu totul altă natură, şi anume este un muzeu al spiritualităţii ţărăneşti. Bernea vorbea de muzeul antropologic, în sensul de tip uman, ideea lui fiind că există o spiritualitate ţărănească de pretutindeni şi de totdeauna, care este un tip uman şi care mai dăinuie şi în noi ca oameni şi pe care un astfel de muzeu poate să o întreţină, să o permanentizeze. Deci ceea ce era de salvat nu era un ţăran sau altul, o ulcică, o cizmă, ci însăşi această spirtualitate etern umană. Din capul locului se iese din spaţiul naţional. Nu e vorba doar de ţăranul român, ci de ţărănitatea de oriunde. Irina Nicolau spunea „din Tibet până în Anzi”. "Nu este un muzeu în care iei notiţe, ci un muzeu în care cazi pe gânduri. Dacă le ai." În al doilea rând, expresia estetică a acestei viziuni este de cu totul altă natură. Dau un singur exemplu. La intrare în prima sală este pomul vieţii, deci un copac, cu nişte cruci în el, ceea ce se regăseşte încă în Vâlcea, dar după aceea este un covor care nu merge împreună cu pomul de niciun fel, o rochie de mirească care pluteşte în nişte ouă de Paşte, deci o serie întreagă de elemente pe care niciodată nu le veţi vedea într-un muzeu etnografic împreună pentru că ele nu sunt legate între ele în contextul vieţii cotidiene. Toatea astea sunt puse împreună ca într-o instalaţie artistică, pentru a sugera ceva, pentru a sugera ceva fundamental, relaţia viaţă-moarte-fecunditate. Dar mijlocul artistic de expresie nu este acela al vitrinelor: aici avem costume, aici avem ceramică, ci este o articulare, ceea ce se cheamă o instalaţie. Că poate să placă sau nu, asta e arta. Unora le place, altora nu. Viziunea este transnaţională, deci ieşim total din etnografic, din naţional, iar expresia acestei viziuni este una foarte postmodernă, foarte actuală, ieşim din secolul XIX, care este stilul general al muzeelor de etnografie de la noi din ţară. Din punctul de vedere al viziunii şi din punctul de vedere al expresiei, este într-adevăr total diferit. Şi de aceea acest muzeu a fost singurul din România care a primit acest mare premiu din ’96 (European Museum of the Year Award - n.r.). Pentru că era altceva. Nu este un muzeu didactic, în sensul că doamna dirigintă ţi-ar atrage atenţia cu degetul că acum iei notiţe. Nu este un muzeu în care iei notiţe, ci un muzeu în care cazi pe gânduri. Dacă le ai. Ce ajută la acest lucru este că faţă de alte muzee, nu există etichete. Pentru că de obicei ai exponatul ăsta şi dedesubt etichetă. În acest muzeu nu există niciun fel de etichetă, niciun fel de trimitere în spaţiu şi în timp. Majoritatea sunt româneşti: aici trăim, de aici avem obiectele. Dar nu are nicio importanţă că ele sunt sau nu româneşti, din secolul XX sau XVIII. Pentru că ele toate ilustrează acelaşi lucru. Credit: Muzeul Ţăranului Român În continuare Muzeul Ţăranului este privit ca o erezie faţă de un crez foarte ortodox, un crez de ortodoxie estetică. Ceea ce e de pus pe gânduri. Nu mă refer la concurenţă între instituţii, ci la o ortodoxie muzeografică încă în vigoare, care datează însă cam de un secol şi jumătate şi poate ar fi bine să o revizuim. Cât de interesaţi mai sunt orăşenii de cultura tradiţională? Din ce în ce mai mult. Da, poate să pară paradoxal. După o perioadă de dezinteres destul de general, în ultima vreme, interesul pentru tot ce considerăm a fi tradiţie este în creştere. Şi este firesc să fie aşa. Pentru că, pe de o parte, vine după o trivializare şi o limitare serioasă a tradiţiilor, cu tot ce a însemnat „Cântarea României” şi interdicţia de a fi religios, după o sărăcire drastică a accesului la tradiţii. E normal să crească iarăşi apetitul, cum a crescut din nou apetitul religios. "Pofta de tradiţii va creşte" Pe de altă parte însă, tradiţiile sunt legate de identitate, de o căutare a identităţii, şi identitatea nu poţi să o simţi fără o raportare la trecut. Totdeauna o integrare a trecutului este vitală pentru societate. În plus, această schimbare masivă care a însemnat ‘90, ne-a cam derutat la nivel de societate. Şi întrebările implicite „cine sunt”, „de unde vin” şi „unde mă duc” încep să aibă, absolut firesc, un ecou mult mai profund. Am devenit o ţară a festivalurilor. Numărase cineva la un moment dat 170 de festivaluri într-o singură lună. Festivalul cepei, al brânzei, al clătitei, al şobolanului local, tot ce vreţi şi ce nu vreţi, dar sunt elemente identitare pentru că se întâmplă undeva, se adună lumea în jurul cepei şi e o trăire identitară. Pe de altă parte, uitaţi-vă ce se întâmplă exponenţial cu produsele zise tradiţionale. Sunt zeci de astfel de târguri, de magazine, şi lumea se înnebuneşte să mănânce tradiţional. Ce garanţie ai? Nici o garanţie, dar poate e. E vechi, e ca pe vremuri, ca la mama. Bun, ceea ce face parte din acelaşi proces de revalorificare a trecutului. Acest lucru va creşte şi oferta începe să crească şi atunci ai de unde să alegi. Că degeaba mă duceam eu la supermarket să întreb dacă au brânză de burduf, că n-aveau. Acum, culmea, au început să bage pentru că a început să fie cerere. Pe acest mecanism mă bazez când spun că, în mod paradoxal poate, apetitul, dorinţa, pofta de tradiţii va creşte şi nu scădea. Mai există industrie casnică în lumea satului? Industria casnică mai există şi se dezvoltă în măsura în care este bine plătită. Adică sunt zone şi gospodării unde nu numai că n-a dispărut, ci dimpotrivă, s-a dezvoltat. Pentru că a intrat pe piaţă şi pentru că anumite produse sunt bine vândute. Şi dacă o să câştig din chestia asta, bineînţeles că o fac. Dacă nu câştig, de ce? Ca să vină etnograful de la oraş o dată la treizeci de ani şi să zică „vai, ce frumos!”? Între timp eu am murit de foame. Pe scurt, tradiţiile au intrat pe piaţa turistică: şi românii, şi străinii cumpără. Maramureşul e un caz clasic. Oamenii aceştia trăiesc din acest turism, trăiesc din această piaţă de tradiţii. Sigur că într-o zonă care este nevizitată, pierdută undeva unde nu vine niciun turist, această "industrie domestică" este mult limitată sau inexistentă. "Dacă cineva joacă căluşul, îl şi plătesc. Dar nu mai e acelaşi lucru, joacă pentru că îl plătesc eu" Cât de bine se păstrează tradiţiile, la momentul actual, în satele din România? Societate ţărănească în sensul tradiţional al cuvântului nu mai există. Şi a început să se dizolve de multă vreme. A început să se dizolve cu industrializarea şi urbanizarea şi apoi cu migraţia. Despre ce ţăran vorbim şi de ce tinerii ţărani care trăiesc în Spania, Italia sau Germania şi vin de Paşte şi de Crăciun acasă, de ce ar avea ei aceleaşi practici strămoşeşti? Nu au cum, nu au de ce. Deci aceste practici, aceste obiceiuri, dispar. Este absolut firesc să dispară. Pe de altă parte, tocmai pentru că dispar, tocmai pentru că nu mai sunt ţărani, moştenitorii ţăranilor, aceşti migranţi le reinventează, le redescoperă, le revalorizează - doar că acum nu le mai practică, ci le pun în scenă. Noi nu mai chemăm căluşul când se întâmplă ceva, ci facem festivalul căluşului, care e altă poveste. Ritualul căluşului se face cu anumiţi oameni, într-un anumit moment şi loc, că aşa era obiceiul, aşa avea rost pentru ţărani. Mai există căluş astăzi? Ritualul aproape că nu mai există. Festivalul există cum n-a existat niciodată, mai înfloritor decât oricând. Ritualul căluşului se mai regăseşte în două-trei locuri în toată ţara, dar spectacolul căluşului e din ce în ce mai înfloritor, mai dezvoltat, mai iubit, şi a devenit şi patrimoniu UNESCO. Într-un fel, da, tradiţiile au murit pentru că a murit această societate, în alt fel au renăscut pentru că societatea noastră, inclusiv orăşenii, au nevoie de căluş. Mie îmi place să mă duc să văd căluşul, deci dacă cineva joacă căluşul, îl şi plătesc. Bun, dar nu mai e acelaşi lucru, joacă pentru că îl plătesc eu. Şi un căluş foarte frumos, dar nu mai e căluşul ăla care se făcea ritualic, cu frică de Dumnezeu.

Fiul lui Dancila a dat BAC-ul la Grup Scolar Videle! Ce nota a putut sa ia...

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Turism

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI