Schimbare de șefi în Clanul Sportivilor. Provenit din vechea gardă, Bibiloi nu a văzut cu ochi buni ascensiunea lui Bebino, deși ambii făceau parte din aceași grupare. Și nici acesta din urmă nu-și prea înghițea rivalul.

Situația a fost tranșată printr-o confruntare directă, față în față: cei doi și-au dat întâlnire într-o zonă ascunsă de oamenii legii și de camerele de luat vederi, undeva, în câmp, în zona Văcărești. Acolo, în prezența a zeci de martori, împărțiți în tabere, jumătate-jumătate, cei doi s-au luat la bătaie. După doar câteva secunde a învins Bebino, care și-a pus rivalul la pământ, apoi i-a cărat o ploaie de pumni, scrie Cancan

Confirmarea poziției de lider a lui Bebino s-a făcut, la miezul nopții în cârciuma lui Gabi Grasu unde, conform ritualului mafiot, Bibiloi i-a pupat mâna noului șef al clanului.

 

Te-ar putea interesa și: