RFI Romania lansează primul sau volum de reportaje: Povestiri de peste Prut. Autor: Ovidiu Nahoi

RFI Romania vă invită la o discuție cu autorul și lansarea cărții, luni, 11 februarie, ora 18.00, la Seneca Anticafe, Strada Arhitect Ion Mincu nr 1

”Povestiri de peste Prut”, de Ovidiu Nahoi, ne poartă prin satele și orașele republicii, ne dezvăluie evenimente și oameni obișnuiți, ne poartă în cabinetele decidenților și ne arată ce spun reprezentanții societății civile. O fotografie a societății moldovenești, înaintea unui moment hotărâtor pentru viitorul Republicii Moldova dar și pentru stabilittea întregii regiuni.  ”Această carte este rezultatul unei călătorii de o săptămână prin Republica Moldova. Nu am pretenția că am spus tot ce se putea spune despre acest spațiu de o diversitate surprinzătoare. Vă spun ce am văzut și, uneori, ce cred eu despre ceea ce am văzut. Multe lucruri au rămas nespuse, multe ar mai fi de văzut. Poate, data viitoare”, se confeseaza Ovidiu Nahoi.  O carte despre viața de zi cu zi, despre luptă politică și dezinformare, despre interesele rusești și prezența românească, despre istorie și despre felul în care oamenii își imaginează viitorul.  Discutia va fi difuzata live pe pagina de Facebook a RFI Romania si la radio, joi, 14 februarie, de la ora 19.15. Un proiect RFI Romania realizat cu sprijinul The Black Sea Trust for Regional Cooperation 

RFI România De peste 25 de ani, RFI România difuzează 24 de ore din 24 programe în limba română și franceză dedicate actualității, culturii și francofoniei. Cu o echipă de 25 de persoane la București, 2 jurnaliști la Paris și o rețea de corespondenți în lume, RFI România transmite în fiecare zi 13 ore de emisiuni proprii în limba română, cu accent pe știri. Postul emite în FM în România la București, Cluj, Craiova, Iași, Sibiu și Timișoara, precum și în capitala Republicii Moldova, Chișinău. Alte 50 de posturi de radio locale din țară preiau o parte din programe.