Rezultatul Reuniunii G7 de la Washington

Miniştrii de Finanţe din cele mai industrializate şapte state din lume s-au reunit ieri la Washington pentru a elabora o serie de măsuri de ieşire din criza financiară. Astfel, a fost elaborat un plan în cinci puncte care are ca scop dezgheţarea pieţelor de credite, informează AFP.

Planul elaborat are ca obiectiv salvarea de la colaps a băncilor mari şi a instituţiilor financiare şi dă asigurări că există posibilitatea ca fondurile necesare să fie strânse din surse publice sau private, potrivit Antena 3.

Comunicatul G7 privind planul de acţiune în cinci puncte este deosebit de scurt pentru acest gen de reuniune.

"Acesta acoperă toate punctele esenţiale", subliniază Ivan Savic de la centrul de studii G8 de la universitatea din Toronto, "şi reflectă dorinţa acestor ţări de a păstra posibilitatea de a acţiona individual".

După ce criza financiară s-a extins pe pieţele mondiale, măsurile adoptate au fost disparate, Europa străduindu-se să găsească o soluţie comună.

O reuniune a şefilor de stat şi a miniştrilor de Finanţe din zona euro va avea loc mâine la Paris, iar planul de acţiune al G7 va servi probabil drept bază pentru noi iniţiative.