Rezultatele autopsiei judecătorului Stan Mustață arată că nu cancerul sau dializa l-au doborât

Rezultatele autopsiei judecătorului Stan Mustață arată că nu cancerul sau dializa l-au doborât

Magistratul a fost înmormântat ieri, într-o ceremonie discretă și ferită de ochii curioșilor. În urma morții judecătorului Stan Mustață a fost deschisă o anchetă în trei penitenciare.

Una dintre anchete, cea medicolegală, a fost finalizată, iar rezultatele au ajuns pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cei care țin frâiele anchetei în acest moment. Comisa specială întocmită pentru autopsia magistratului a constatat că decesul a survenit în urma unui infarct, provocat de arteroscleroză coronariană. Deși, la început, pe baza istoricului medical s-au luat în considerare complicațiile date de un cancer metastazat, legiștii au stabilit că acest factor nu a avut influență.

Totodată, rămân suspiciuni legate de felul în care a fost tratat magistratul în penitenciar, pornind de la afirmația soției sale căreia Stan Mustață i-a mărturist că cineva ar vrea să-l omoare, dar și de cursul evenimentelor precedente decesului său: după ora două noaptea, a fost scos cu mascații și transferat de la Rahova într-o celulă de maximă siguranță de la Penitenciarul Giurgiu. Tot drumul, acesta a vomitat și a anunțat în repetate rânduri că nu se simte bine. Într-un final, a fost dus la Jilava. După ore de chinuri cumplite, a fost scos din închisoare și dus la un spital din București, unde s-a stins din viață

 

Ne puteți urmări și pe Google News