Un sondaj realizat de IMAS arată mișcări importante la nivelul intenției de vot
Un sondaj de opinie realizat de IMAS, la cererea postului de radio Europa FM arată mișcări interesante la nivelul politicii. Principalele două partide din România, PNL și PSD sunt în scădere în ceea ce privește intenția de vot. Întrebarea sondajului a fost: „Dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament și v-ați prezenta la vot, cu ce partid ați vota?”
Au răspuns 1010 persoane, în intervalul 8 27 mai, iar studiul arată că:
Partidul Național Liberal (PNL) este într-o ușoară scădere cu un procent de 32,6%, față de 33% cât avea în luna aprilie, conform sursei citate. Procente importante ar pierde și Partidul Social Democrat (PSD), care a ajuns de la 24,8% în luna aprilie la 23% în luna mai. În creștere este partidul fostului prim-ministru, Victor Ponta. Cei de la Pro România au crescut cu 3%, de la 8,2% la 11,2%. La începutul anului, mai exact în luna ianuarie, partidul se situa la 3,8%.
Și Uniunea Salvați România (USR) este pe un usor trend ascendent, ajungând conform ultimului sondaj la 11,6 procente.
Cei de la PLUS, partidul unui alt fost prim-ministru, Dacian Cioloș, stagnează la 5,1 la sută, la fel ca în luna precedentă, iar UDMR a regresat la 5,1%. ALDE, conduse de Călin Popescu Tăriceanu, și PMP - Eugen Tomac - sunt în acest moment sub pragul electoral. Primul partid are un procent de 4,2 la sută, cel de-al doilea se situează la 3,7 la sută.
Conform celor de la IMAS, sondajul are o marjă de eroare de 3,1 la sută. În acest an ar trebui organizat și alegeri locale, și alegeri parlamentare. Cei de la PNL vor ca alegerile locale să se desfăşoare la sfârşitul lunii septembrie, pe 27, iar alegerile parlamentare, la termen, în decembrie, în primul weekend, pe 6.
Conform modificărilor adoptate de parlamentari, data alegerilor este decisă de Parlament, prin lege organică, nu de Guvern, prin hotărâre. În acest caz a fost sesizată CCR, care a amânat pentru data de 3 iunie decizia pe sesizarea privind Legea referitoare la prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale și stabilirea datei alegerilor.