REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Premierul României, Dacian Cioloş, s-a prezentat, în jurul orei 09:00, la o secţie de votare din Zalău.
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016
"Am un mesaj pe care vreau să-l repet, în aşa fel încât el să fie bine înţeles. Cred că cel mai important în ziua de astăzi este să iasă cât mai multă lume la vot, indiferent de opţiunile politice. Asta e important, pentru ca rezultatul pe care-l vom avea în seara asta să fie unul cât mai reprezentativ şi astăzi e ziua în care alegătorii pot să transmită, celor care vor conduce România, cele mai importante mesaje pentru următorii 4 ani. Sigur, într-o democraţie participativă e foarte importantă consultarea şi pe parcursul guvernării. Dar, cred că cei mai îndreptăţiţi să conteste, să facă observaţii la ceea ce se va întâmpla în următorii 4 ani sunt cei care astăzi merg la vot, care astăzi dau un mandat celor care vor conduce România în următorii 4 ani şi apoi, sigur, vor avea toată legitimitatea de a urmări modul în care mandatul pe care l-au dat va fi pus în aplicare. Din punctul meu de vedere, este cel mai important lucru, această libertate de a putea vota, de a ne putea alege reprezentanţii a fost una caştigată greu în instoria României şi cred că e important să nu o desconsideră. Şi mă gândesc aici, mai ales, la cei tineri, chiar la cei pe care îi aud spunând că dacă lucrurile nu merg bine în ţată eu prefer să plec. Cred că avem cu toţii datoria să încercăm să facem ca lucrurile să meargă bine în ţară înainte de a ne gândi la altceva. Dacă într-adevăr ne dorim să iubim locurile în care ne-am născut şi vrem ca lucrurile să meargă mai bine. Şi chiar să meargă mai bine pentru ca şi cei care acum sunt în afară şi doresc să se întoarcă să poată să facă ceva. Asta este speranţa mea şi în acestă idee am vota şi astăzi", a transmis Dacian Cioloş.