Rezoluția a fost votată. Sprijinul financiar de la UE a fost amânat

În contextul votului de marți, din Parlamntul European, asupra Rezoluției pentru România, europarlamentarii au adus în discuție și Rezoluția prin care Republica Moldova a primit sancțiuni.

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a adresat o întrebare Comisiei Europene, pe tema sistării asistenței macrofinanciare pentru Republica Moldova de către UE.

„În data de 5 iulie 2018, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, membrii Parlamentului European au votat rezoluția privind sistarea asistenței macrofinanciare pentru Republica Moldova. Ținând cont de decizia luată, de faptul că prin votarea rezoluției întoarcem Republica Moldova dinspre Europa spre Rusia și de pericolul existent pentru cetățeni în perspectiva noilor alegeri din Republica Moldova, care este viziunea Comisiei Europene referitor la aceste aspecte și dacă nu consideră că, decât să se suspende fondurile ce trebuiau acordate, ar fi mai eficient să se supravegheze cum se aplică statul de drept?”, a scris Grapini Comisiei Europene.

 

CE a răspuns că o condiție prealabilă pentru plata asistenței macrofinanciare este ca țara beneficiară să respecte mecanismele democratice reale și statul de drept și să garanteze respectarea drepturilor omului.

Umanista s-a declarat nemulțumită de răspuns și transmite că „în calitate de membră a Delegației PE pentru Republica Moldova, va continua să susțină țara vecină, în accederea spre drumul european, just și în favoarea moldovenilor care n-au nicio vină pentru erorile politice”.

 

            Ca urmare a invalidării netransparente a alegerilor pentru primăria Chișinăului din iunie 2018, Comisia și Înaltul Reprezentant au considerat că această condiție politică prealabilă nu a fost îndeplinită. Așadar, plata primei tranșe a fost suspendată.  Respectarea valorilor democratice și a statului de drept se află în centrul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, așa cum atestă acordul de asociere UE-Republica Moldova.

 

Comisia Europeană a stabilit că acordarea primei tranşe din asistenţa macrofinanciară în valoare de 100 milioane de euro pentru Republica Moldova se amână. Acordarea primei tranşe de asistenţă macrofinanciară, ce trebuia să sosească în luna iulie, a fost amânată din cauza deciziei Curţii Supreme de Justiţie privind invalidarea rezultatelor alegerilor pentru funcţia de primar al Chişinăului.

Potrivit instituției, Republica Moldova a respectat măsurile economice, dar situaţia privind îndeplinirea angajamentelor politice este mai gravă.

 

Asistența macrofinanciară sau AMF este un instrument financiar al UE 1 destinat să răspundă unor nevoi excepționale de finanțare externă ale țărilor apropiate de UE din punct de vedere geografic, economic și politic. Obiectivul acestui instrument constă în reinstaurarea stabilității macroeconomice și financiare în țările candidate și potențial candidate, precum și în țări din vecinătatea europeană, încurajând în același timp ajustarea macroeconomică și reformele structurale.

Asistența macrofinanciară este un instrument de sprijin pentru balanța de plăți, care este condiționat de existența unui program de ajustare și reformă convenit cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și vine în completarea acestuia. Instrumentul poate lua fie forma unor credite, pentru care Comisia împrumută fondurile necesare de pe piețele de capital și le oferă ulterior cu titlu de împrumut țării beneficiare, fie forma unor granturi finanțate de la bugetul UE, în anumite circumstanțe.