Evenimentul Zilei > Actualitate > Rezistența la antibiotice s-a răspândit chiar și în pădurile seculare. Savanții suedezi au făcut o descoperire alarmantă
Rezistența la antibiotice s-a răspândit chiar și în pădurile seculare. Savanții suedezi au făcut o descoperire alarmantă

Rezistența la antibiotice s-a răspândit chiar și în pădurile seculare. Savanții suedezi au făcut o descoperire alarmantă

Introducerea pe scară largă a antibioticelor în anii `50 ai secolului trecut a avut consecințe chiar și în locuri practic neatinse de om.

Microbiologul Jaelle Brealey a petrecut aproape zece ani examinând craniile de urs adunate încă din 1842 în colecția Muzeului Național Suedez. căutând decolorări revelatoare pe dinți care indică prezența tartrului dentar pentru a înțelege mai bine cum a evoluat dieta și sănătatea acestor animale.

Fiarele pădurii, în epoca antibioticelor

A făcut, însă, o descoperire care îi interesează și pe medicii care se confruntă din ce în ce mai des cu rezistența la antibiotice a bacteriilor.
POtrivit lui Jaelle Brealey, ADN-ul extras din dinții urșilor arată că, aproape imediat după introducerea antibioticelor în anii 1950, medicamentele au pătruns chiar și în cele mai îndepărtate păduri suedeze.
Noua descoperire i-ar ar putea ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine cum s-a răspândit rezistenței la antibiotice, o problemă mondială care are un impact puernic asupra sănătății umane.

„Este un exemplu foarte bun al modului în care se poate folosi ADN-ul din epoci îndepărtate de noi pentru a lămuri probleme din lumea reală”, spune James Fellows Yates, arheogenetician la Institutul Max Planck pentru Studiul Istoriei Umane.

Brealey și colegii ei au colectat material pentru studiu din dinții a 82 de urși. Mai precis, au răzuit pelicula de placă de pe dinții animalelor . Analiza genetică a relevat diversitatea bacteriilor care trăiesc în cavitatea bucală a animalelor. Cercetătorii au descoperit, însă, și gene care demonstrează rezistența la antibiotice, pe care unele dintre asceste bacterii au dezvoltat-o ca răspuns la prezența antibioticelor.

Este acest proces reversibil?

Când cercetătorii au așezat probele în ordine cronologică, rezultatele au fost clare pentru toată lumea. Rezistența la antibiotice a explodat în pădurile suedeze după introducerea antibioticelor în 1951.
La fel ca majoritatea țărilor lumii, suedezii au fost cuprinși de un val de entuziasm pentru aceste medicamente. Le-au folosit peste tot, nu numai în spitale, ci și în ferme. S-a îantibioticelor nu numai pentru a trata bolile animalelor, ci și pentru a impulsiona o creștere mai rapidă. Până în 1970, Suedia ajunsese la o producție anuală de peste 40.000 de kilograme de antibiotice.

Dinții urșilor oferă o evidență a ceea ce s-a întâmplat în continuare: utilizarea pe scară largă a antibioticelor a dus la creșterea bacteriilor rezistente la antibiotice. Între 1951 și 1970, bacteriile din probele de calcul conțineau de două ori numărul de gene de rezistență la antibiotice față de cele dinaintea erei antibiotice, notează cercetătorii în materialul publicat de Current Biology. „Când oamenii încep să utilizeze antibiotice, antibioticele intră în mediul înconjurător”, spune Katerina Guschanski, genetician la Universitatea Uppsala

Guschanski spune că descoperirea făcută arată la ce proporții a ajuns rezistența la antibiotice, pe care Organizația Mondială a Sănătății o numește „una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății globale, a securității alimentare și a dezvoltării”.
Acum, răspândirea peste tot ăn lume a genelor rezistente la antibiotice se întoarce împotriva sănătății umane, prin apariția unor bacterii capabile să supraviețuiască chiar și celor mai puternice medicamente.

Spre surprinderea oamenilor de știință, chiar și urșii care trăiau la sute de kilometri de așezările umane aveau aproape tot atâtea bacterii rezistente la antibiotice ca și urșii care trăiau mai aproape de oameni. Cercetarea nu poate explica de ce s-a ajuns la așa ceva, dar Guschanski și Brealey spun că scurgerile de la fermă s-ar putea să fi contaminate apa sau urșii flămânzi s-ar fi putut hrăni cu resturile unor animale tratate cu astfel de vmeduicamente.

Dincolo de acest studiu, folosirea ADN-ului animal pentru a măsura schimbările de mediu este foarte promițătoare, spune David Díez del Molino, paleogenetician la Centrul pentru Paleogenetică din Stockholm. „Utilizarea eșantioanelor istorice pentru a obține informații pe care nu le-am putea obține în alt mod este esențială. Acest lucru face ca această cercetare să iasă cu adevărat în evidență. ” Fellows Yates este de acord, mai ales atunci când vine vorba de înțelegerea modului în care organismele răspund la contaminarea mediului în timp. „

O poveste cu happy end?

Suedia a limitat utilizarea antibioticelor pentru animale în 1986 și a început să reglementeze vânzările de antibiotice în 1995. Ca urmare, producția și utilizarea antibioticelor în țară au scăzut semnificativ. Iar aceste măsuri par să fi produs efecte chiar și în ceea ce-i privește pe urși. Astfel, ceastă animalele care trăiau la mijlocul anilor 2000 au prezentat mai puțini markeri pentru rezistența la antibiotice.„Când oamenii fac ceea ce trebuie, există șansa de a întoarce efectele – cel puțin în acest caz”, notează sciencemag.org.

 

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: