Fie că a participat sau nu la evenimentele din decembrie 1989, fiecare român care o părere despre schimbarea care a survenit în România în ultimii 25 de ani. Timișoreanului Adrian Kali revoluția i-a schimbat viața: a fost la un pas să moară, împușcat de două ori, în spate. A supraviețuri și, după mulți ani, a înțeles care e noima lui: aceea de a studia și a scrie, corect despre Revoluție.
În 89, Kali era muncitor la IJPIPS ((Întreprinderea Județeană de Producţie Industrială şi Prestări Servicii). Avea 21 de ani. Era tânăr, întreg, visa o țară democratică, dar nu și imagina cum va ajunge să o aibă. Și, mai ales, nu își imagina, că nu va fi deloc mulțumit de ea.
Câștiga 1.300 de lei lunar. Avea colegi care câștigau mai mult. Nu știe dacă îi ajungeau sau nu banii: nu prea avea pe ce să îi cheltuie. Acum câștigă tot atât: 1300 de lei lunar. E dascăl, are o familie, un copil, și salariul nu îi ajunge. Mai și-a luat un job part-time, ca să compenseze.
Bilețele de protest: ”M-am inspirat de la comuniști”
”Împreună cu niște prieteni, și ajutați de rude, făceam bilețele pe care desem semnul ”secera și ciocanul” tăiat, interzis. Erau micuțe cât să le ții în palmă. Tot de la comuiști m-am inspirat. Ei făceau așa. Le arucam pe jos prin oraș, aveam anumite trasee și un prieten care mergea în fața mea, ca să vadă dacă e liber”, povestește Kali. A făcut asta toată vara lui 89. Simțea ceva. În toamnă a abandonat ”misiunea” pentru că era să fie săltat de Securitate. Dar mai ieșea noaptea și scria pe ziduri împotriva regimului și dictatorului, cu vopsea, sau cretă.
”Am pus poze cu Ceaușescu după gratii. În noaptea când a picat Zidul Berlinului am fost sigur că se va ntâmplă ceva și la noi. (…) Nu sunt mulțumit de ceea ce s-a întâmplat în România după 25 de ani de la Revoluție. Ca istoric pot spune că ceea ce s-a întâmplat e firesc; și revoluția franceză, și cea rusă au adus perioade grele în țările lor. Cu execuții. Noi am fost feriți de execuții. Problema cealaltă e că oamenii au stat la cutii, mare parte a țării nu a făcut nimic, iar după Revoluție au început să își sume lucruri”, spune Adrian Kali.
”Copiii ar trebui scoși din școli și duși să întâlnească revoluționari adevărați”
În vârstă de 43 de ani, Adrian Kali este acum profesor de Istorie la Liceul „Grigore Moisil”, una din școlile de elită din Timișoara. S-a înscris la Facultate, la Istorie, după revoluție. Acum e doctorand, iar numele tezei e ”Anul 1989. Locuri, fapte, oameni”. ”Dacă nu vei scrie tu, vor scrie aștii, cum vor ei”, i-a spus unul din profesori. Atunci, în anul IV de facultate, a înțeles că încercarea de a uita cum pe Podul Decebal, pe 17 decembrie 1989 a fost împușcat în spate de două ori, era zadarnică. Mai presus de durere, de faptul că a rămas cu sechele pe viață, era să consemneze corect istoria.
Dacă are nemulțumiri pentur felul în care s-a ajuns să se trăiască în România în 2014? Da. O grămadă. Se limitează să le transmită pe cele mai apropiate: eroii din 89 trăiesc, și nu îi cunoaște nimeni; revoluția a fost furată de oameni cu verb, copiii de azi nu învață la școală nimic despre cei care le-au dat șansa unei vieți democratice. ”Ce mă deranjează e rescrierea istoriei și faptul că despre momentul decembrie 1989, care e unic, se scriu prostii. Totul e un copy-paste. În decembrie copiii sunt ținuți în școli în loc să fie scoși și plimbați să vadă locurile în care s-a luptat la revoluție, în loc să se întâlnască cu revoluționarii, să își cunoască istoria contemporană. Era datoria lor, a celor care au ajuns la putere să spună istoria corect. Lumea se plictisește ascultând aceleași clișee”, spune profesorul de istorie.
Bucuria lui la 25 de ani de la Revoluție? Că scrie cărți. a publicat deja 12, unele în colaborare, toate despre Revoluție. Și mai ales e bucuros că are un copil.