Revoluție în fotbalul mare. Cum arată noul format al Ligii Campionilor

Revoluție în fotbalul mare. Cum arată noul format al Ligii Campionilor

UEFA a anunțat oficial că Liga Campionilor, cea mai importantă competiţie intercluburi a Europei, îşi va schimba formatul începând cu 2024. Este vorba despre schimbări uriașe, cu venituri pe măsură.

Astfel, UEFA a aprobat reforma sugerată pentru Liga Campionilor. Competiţia va suferi modificări importante şi va avea 36 de echipe în loc de 32. De asemenea, UCL nu va mai fi alcătuită din grupe, ci va fi o ligă din care vor promova primele 8 echipe direct în fazele eliminatorii. Cluburile au garantate cel puţin 10 partide, astfel că veniturile vor fi pe măsură.

Reformă în Liga Campionilor

Granzii fotbalul european (Anglia, Spania, Germania şi Italia) păstrează patru echipe calificate automat. Franţa (în prezent a cincea naţiune europeană) va avea trei locuri garantate (faţă de două), ceea ce pretindea de mult timp, în timp ce câştigătoara LC şi cea a Ligii Europa din sezonul anterior vor fi calificate automat.

Urna I va reuni cele mai bune echipe pe baza coeficienului UEFA şi aşa mai departe. Într-o primă fază, vor fi 10 meciuri de echipă, fără tur-retur. La finalul acestui campionat, primele opt formaţii vor fi calificate direct în optimile de finală, iar cele clasate între locurile 25 şi 36 vor fi eliminate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cluburile cuprinse între locurile 9 şi 24 vor juca un play-off (tur-retur) pentru a desemna celelalte opt echipe care trec în optimi. Apoi, competiţia va continua eliminatoriu, după modelul actual (meciuri tur-retur). Câştigătoarea şi finalista Ligii Campionilor va juca 17 meciuri în loc de 13, astăzi. Şi chiar 19 dacă trec prin play-off.

De ce s-a modificat formatul Ligii Campionilor

În comunicatul emis de UEFA, Aleksander Ceferin, preşedintele forului european, a explicat de ce s-a modificat formatul Ligii Campionilor, care sunt avantajele şi cum s-a ajuns la această decizie.

„Acest nou format susține statutul și viitorul jocului intern și în toată Europa. Păstrează principiul conform căruia performanța internă ar trebui să fie cheia calificării și reconfirmă principiile solidarității chiar prin joc și ale competiției deschise.

Acest format evoluat va menține în viață visul oricărei echipe din Europa de a participa la UEFA Champions League datorită rezultatelor obținute pe teren și va permite viabilitate pe termen lung, prosperitate și creștere pentru toată lumea din fotbalul european, nu numai un cartel mic, auto-selectat.

„Fotbalul este o comoară socială și culturală, îmbogățită cu valori, tradiții și emoții împărtășite pe continentul nostru. În calitate de organ de conducere și administratori responsabili ai jocului european, rolul UEFA este de a proteja această moștenire, conducând în același timp dezvoltarea viitoare pozitivă a fotbalului în Europa. pentru asociații naționale, ligi, cluburi, jucători și fani de la toate nivelurile. De aceea am avut un proces amplu de consultare în ultimii doi ani, care a dus la susținerea unanimă a propunerii noastre și suntem convinși că aceste reforme ating aceste obiective", a anunţat Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA.

Scandal între granzii Europei și UEFA

Granzii Europei sunt în plin scandal cu UEFA. „Bogații” vor să înființeze o SuperLigă, dar UEFA nu este de acord și le-a amenințat cu excluderea din toate competițiile. Gigi Becali vine cu o idee pentru marile echipe care vor o nouă competiție.

Finanțatorul celor de la FCSB le transmite acestora să înființeze „Super Champions League”, în colaborare cu UEFA, iar astfel să fie împăcată toată lumea.

„Dacă banii sunt la ei, normal că vor să facă. E normal să facă, pentru că banii lor ajung la noi. Pentru noi o să fie nenorocire mare, pentru că noi nu mai avem bani, nu mai putem să luăm noi bani din calificări. Nu pot să facă. Nu o să-i lase UEFA. O să-i excludă din alte competiții.

Singurul lucru, este să se înțeleagă cu UEFA și să facă o competiție care să se numească Super Champions League, iar atunci ne-am distrus. Celor de la UEFA nu le convine, cu banii ăia pe care-i ia, UEFA ține tot fotbalul european. Așa, dacă o să facă competiția aia, ei or să vrea control. Pentru noi oricum e dezastru”, a declarat Gigi Becali,