Editura Evenimentul si Capital

Revoluţia Română din Decembrie 1989: TIMIŞOARA

Autor: | | 3 Comentarii | 2397 Vizualizari

România a fost singura ţară în care trecerea de la totalitarism la democraţie s-a făcut prin violenţă şi în care conducătorii vechiului regim au fost executaţi. Între 16 şi 20 decembrie 1989 a avut loc Revoluţia de la Timişoara, iar 21 decembrie este considerată prima zi a Revoluţiei în Bucureşti.

În ziua de 16 decembrie 1989, începe la Timişoara revoluţia care avea să provoace căderea comunismului în România.

Mai mulţi credincioşi reformaţi din Timişoara demonstrează paşnic, în jurul catedralei reformate din Piaţa Maria, împotriva unei decizii judecătoreşti prin care pastorul reformat László Tokés urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la ea participând studenţi, muncitori, precum şi alţi locuitori ai oraşului.

În jurul orei 16.00, mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă "Jos cu Ceauşescu!". O parte a mulţimii merge spre căminele studenţeşti pentru a aduna noi demonstranţi. Se ajunge şi la sediul PCR unde au loc altercaţii cu autorităţile şi unde se efectuează primele arestări. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi.

Pe 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu activul de partid şi de stat din judeţe şi anunţă că a dat ordin să se tragă. "Se somează, oricine nu se supune se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea!", preciza Ceauşescu.

În oraş se aud primele focuri de armă, până după miezul nopţii având loc lupte de stradă între civili şi militari şi fiind incendiate TAB-uri, tancuri şi magazine. De asemenea, pe treptele catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: "Jos Ceauşescu!", "Libertate!", "Vrem o ţară liberă!".

În timp ce pe 18 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu îşi începe vizita oficială în Republica Islamică Iran, în Timişoara vitrinele magazinelor sunt sparte, miliţienii sunt peste tot, iar militarii ordonă oamenilor să circule fără oprire, fiind împiedicaţi să stea în grupuri.

Un grup de 30 de tineri iese în faţa catedralei din Timişoara să repete colinde şi alte câteva sute de manifestanţi li se alătură, fluturând un steag din care fusese decupată stema comunistă.

Are loc o şedinţă convocată de generalul Constantin Nuţă în urma căreia s-au stabilit condiţiile derulării operaţiunii "Trandafirul", care a constat în transportarea a 43 de cadavre de la Timişoara la Bucureşti şi incinerarea lor, pentru a şterge urmele represiunii.

După două zile în care armata, miliţia şi securitatea încearcă să reprime fără succes revolta, demonstranţii ocupă, la 19 decembrie 1989, centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei.

Cele mai multe întreprinderi din Timişoara îşi încetează activitatea, se organizează mitinguri de protest, se formulează revendicări. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: "Armata e cu noi!".

Stupoare la Loto, astazi! Ce s-a intamplat cu numerele! LIVE

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI