REVOLUȚIA contra IMIGRANȚILOR din SUA. Măsuri DURE luate de Donald Trump

Imediat după atentatul de la New York, soldat cu trei răniţi, Donald Trump a cerut de urgență reformarea unui sistem de imigrare „lax” care "permite prea multor oameni periculoşi" să intre în SUA.

american spune că  bărbatul arestat în acest caz a ajuns în SUA graţie unui sistem de "migraţii în lanţ", liderul de la Casa Albă a apreciat că acest lucru este "incompatibil cu securitatea naţională".  „Migraţiile în lanţ”, termen popular în rândul conservatorilor anti-imigraţie, desemnează cazurile imigranţilor legali care reuşesc să ajungă în Statele Unite ca urmare a susţinerii primite din partea membrilor de familie emigraţi anterior, în special fraţi, surori sau copii, scrie Agerpres. 

„Tentativa de atentat sângeros la New York de astăzi - al doilea atac terorist în acest oraş în două luni - ilustrează încă o dată necesitatea urgentă a votării de către Congres a unor reforme legislative pentru protejarea americanilor”, a arătat Trump, într-un comunicat. 

Donald Trump a apreciat că acesta nu este decât "un pas înainte" pentru a face mai sigur sistemul de imigrare. „Congresul trebuie să pună capăt migraţiilor în lanţ", a insistat el, reafirmând de asemenea convingerea sa că autorii actelor teroriste merită” pedepsele cele mai grele”, inclusiv pedeapsa cu moartea în anumite cazuri. 

Un bărbat a declanşat luni dimineaţa, la ora locală 7,20, o bombă artizanală într-un tunel care leagă Times Square de autogara Port Authority, un terminal de transport foarte frecventat la acea oră, explozia provocând rănirea a trei persoane. 

Suspectul a fost identificat de poliţie ca fiind Akayed Ullah, 27 de ani, originar din Bangladesh. Conform Casei Albe, acesta a ajuns în Statele Unite în 2011 graţie unei vize de reîntregire a familiei.