Biroul Național al USR va decide, în această seară, dacă alegerile interne se vor amâna până după alegerile prezidențiale, așa cum cer tot mai mulți membri, nemulțumiți că Dan Barna și gruparea care îl susține profită, din toate punctele de vedere, de poziția de prezidențiabil pentru a-și consolida poziția în partid.
Contracandidații lui, Cosette Chichirău, deputat și președinte USR Iași, Vișinel Bălan, membru USR Giurgiu, Alexandru Cristian Surcel, președinte USR Sector 5, susțin că Dan Barna se folosește de resursele materiale ale partidului și de avantajele de lider pentru a câștiga un nou mandat la conducerea USR.
Cosette Chichirău a declarat, ieri, pentru EVZ, că până în această seară va încerca să adune cât mai multe semnături pentru a convinge membrii BN, aceiași care au respins de două ori propunerea de amânare a alegerilor, să voteze pentru desfășurarea scrutinului intern după prezidențiale. „Dragă Dan, ai refuzat orice dezbatere în cursa internă pentru președinția partidului până pe 31 august, ultima zi de campanie. Ai organizat alegerile interne înaintea celor prezidențiale. Două greșeli care ne dau de gândit. Dar a greși e omenește. Repară aceste greșeli acum - hai să dezbatem, hai să amânăm alegerile - și vei putea intra onorabil în cele două curse, pentru președinția USR și a țării. Persistă în greșeală și îți vei pierde legitimitatea de a candida într-un proces democratic, pentru că nu pare că susții democrația”, a scris Cosette Chichirău pe un grup intern al USR.
Vișinel Bălan aduce grave acuzații liderului USR și este decis să meargă până la capăt deoarece a crezut în acest proiect. „Barna nu-și mai aparține, face tot ce-i spune Cioloș. Ei au o agendă iar noi suntem doar figuranți în acest scenariu. Aceste alegeri sunt total nedemocratice. Duminică începe votul electronic și nu a existat nicio dezbatere între candidați. Azi am aflat că pe lângă votul electronic, va fi și vot la urne în filiale. Este incredibil. Cine păzește urnele trei zile, cine asigură securitatea voturilor? Este un simulacru de alegeri”, a spus Bălan pentru EVZ. El a adăugat că gruparea lui Barna îi sfidează pe cei 16 000 de membri din țară. Pe el nu l-au lăsat să aibă dezbateri interne; doar trei organizații din 43, câte sunt la nivel național, au acceptat să organizeze întâlniri cu membrii de partid. Candidatura lui și a lui Surcel sunt un manifest și o vor susține pe Chichirău, dacă se va intra în turul doi.
Și Alexandru Surcel spune că sunt o mulțime de lucruri bizare și că nu înțelege de ce Barna ține neapărat să fie alegeri interne înaintea celor prezidențiale, dacă este convins că va câștiga alegerile pentru Cotroceni. De fapt, se bănuiește că Dan Barna vrea să se impună în partid pentru că, în cazul unui eșec nu ar mai câștiga niciodată conducerea partidului. „Pune o presiune morală pe membri, îi obligă să-l voteze. Desigur, folosește resursele partidului. Poate că și eu aș vrea să îmbin utilul cu plăcutul și să merg în țară, în filiale, să încerc să-i conving pe oameni să mă voteze”, a spus Surcel pentru EVZ.
Potrivit modificărilor aduse la Statutul USR, președintele partidului va fi ales prin votul tuturor membrilor, vot care va avea loc în perioada 1-3 septembrie.