Comisia de statut a decis azi, cu cinci voturi "pentru" şi unul "împotrivă", că Valeriu Zgonea îşi pierde funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor automat, după ce a rămas fără sprijinul politic al grupului care l-a propus.
"Am fost şase din opt membri ai comisiei. S-a votat cu cinci la unu ceea ce se discutase în şedinţa de marţea trecută (10 mai - n.r.). Nu e loc de interpretare, articolul 32 alin. 3 spune clar că, acolo unde îşi pierde sprijinul politic, un deputat sau un senator îşi pierde postul care l-a obţinut prin acest sprijin politic", a declarat preşedintele Comisiei pentru statut, Bogdan Niculescu-Duvăz.
Potrivit acestuia, punctul de vedere al comisiei va fi transmis Birourilor permanente reunite, care vor constata dacă s-a respectat articolul 32 din statutul deputaţilor şi senatorilor.