Pe 26 mai a avut loc Referendumul inițiat de Președintele României privind interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție, respectiv interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență pentru infracțiuni, pedepse și organizare judiciară. Biroul Executiv PNL a aprobat proiectul de revizuire pentru transpunerea Referendumului.
Au fost mandatați liderii de grup pentru a discuta proiectul cu celelalte formațiuni de Opoziție și pentru înregistrarea acestuia în procedură legislativă, întrucât e nevoie de o pătrime din numărul deputaților sau senatorilor. Proiectul integrează inițiativa privind integritatea în funcțiile publice, cuprinsă în Pactul de la Cotroceni, introducând interdicția de a candida pentru condamnați nu doar la alegerile locale, parlamentare și prezidențiale, ci și la alegerile europarlamentare, care e omisă din inițiativa cetățeanească a USR.
„Scopul urmărit de inițiatori este punerea în aplicare a rezultatului Referendumului pe probleme de interes național convocat de Președintele României, dl. Klaus Iohannis și desfășurat la data de 26 mai 2019. Referendumul a fost validat, în consecință Parlamentul României are obligația, conform jurisprudenței constituționale, de a discuta și a decide cu privire la temele referendumului, validate de poporul român prin scrutinul referendar amintit mai sus”, se arată în expunerea de motive a PNL.
De asemenea, se mai dorește să se „impună includerea în propunerea legislativă de revizuire a reglementării referitoare la interzicerea dreptului de a fi ales în cazul persoanelor care sunt condamnate definitiv la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, textul normativ propus fiind o preluare a inițiativei cetățenești avizată de Curtea Constituțională și aflată în procedură parlamentară pentru dezbatere și adoptare. Preluarea acesteia n prezenta inițiativă de revizuire permite parcurgerea unui proces legislativ unitar și organizarea unui singur referendum de aprobare a revizuirii Constituției, dar și a extinderii dreptului de a sesiza neconstituționalitatea ordonanțelor de urgență și de către Președintele României sau de către Înalta Curte de Casație și Justiție”, precizează sursa citată.
Noua Constituție a României va arăta astfel:
„După alineatul (2) al articolului 37, se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
Articolul 37„Dreptul de a fi ales”
(3) Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării."
La articolul 38, se modifică şi se completează, după cum urmează:
Articolul 38 „Dreptul de a fi ales în Parlamentul European”
În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European. Nu pot fi aleşi în Parlamentul European cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării.”
La alineatul (3) al articolului 73, litera i) se modifică şi va avea următorul cuprins:
Articolul 73 „Categorii de legi”
(3) Prin lege organică se reglementează:
[...]
i) acordarea amnistiei sau a grațierii colective. Acordarea amnistiei și a grațierii colective pentru fapte de corupție este interzisă.”
La alineatul (2) și alineatul (3) ale articolului 74 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Articolul 74 „Inițiativa legislativă”
[...]
2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea. Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a deputaților sau a senatorilor amnistia şi graţierea colectivă, cu privire la faptele de corupție.
(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată. Nu pot face obiectul inițiativei legislative a Guvernului amnistia și grațierea colectivă, cu privire la faptele de corupție.”
Litera d) a articolului 94 se completează și va avea următorul cuprins:
Articolul 94 „Alte atribuții”
Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
[...]
d) acordă graţierea individuală. Acordarea grațierii individuale pentru fapte de corupție este interzisă.”
Alineatul (6) al articolului 115 se modifică și se completează, şi va avea următorul cuprins:
Articolul 115 „Delegarea legislativă”
[...]
(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, în domeniul legilor organice având obiectul de reglementare prevăzut de articolul 73 alin.(3) lit. h), i) și l), nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”
La articolul 146, după litera a) se introduce o nouă literă, lit. a1) cu următorul cuprins, iar litera d) din cuprinsul art.146 se modifică, după cum urmează:
Articolul 146 „Atribuții”
Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
[..]
a) se pronunţă asupra constituţionalităţii ordonanțelor, la sesizarea Preşedintelui României, , a 50 de deputați sau 25 de senatori, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau Avocatului Poporului.”
[..]
d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial.