Pentru că stăpânește foarte bine arta culinară, ea gătește aproape zilnic pentru familia ei și culege inclusiv laudele apropiaților pentru preparatele delicioase. Astfel, prezentatoarea TV s-a gândit că n-ar fi deloc o idee rea dacă s-ar apuca să facă bani cu ajutorul talentului ei.

„Mie îmi place mult să gătesc și gătesc chiar super bine. Fac tot felul de prăjituri și tot felul de „drăcii” pe care le dau altora. Am filmat un demo pe care vreau să îl trimit agențiilor de publicitate și când o să fie totul gata o să lansez proiectul pe piață. Deocamdată m-am gândit să lansez emisiunea online și mai vedem. Eu pot să gătesc pentru alţii şi să nu mănânc deloc, pentru că eu gătesc de plăcere şi de plăcerea complimentului. Gătesc aproape în fiecare zi, gătesc pentru fete”, a declarat Gabriela Cristea pentru Libertatea, citată de cancan.ro.

În urmă cu câteva luni, Gabriela Cristea a decis că este cazul să scape de kilogramele în plus. Vedeta și-a dorit să revină la silueta pe care o avea înainte de cele două sarcini și încet-încet se apropie de rezultatul dorit. Însă, nu fără eforturi.

Altfel, vedeta se apropie de unul dintre obiectivele stabilite în acest an, adică eliminarea kilogramelor în plus, fapt pentru care a apelat la serviciile unei firme, care îi trimite zilnic mâncarea la pachet.

„Mă chinui. Îmi trimit mâncare de 1.200 de calorii pe zi, dar eu mănânc cred că jumătate din ceea ce primesc. La început m-am chinuit să mă opresc din mâncat, până când mi s-a micșorat stomacul.

Încerc să nu beau apă foarte multă, mai exact beau treptat, pe parcusul zilei, ca să nu mi se mărească stomacul. Nu e deloc ușor și sunt foarte nervoasă pe toate mimozele care zic: „E foarte ușor, am slăbit foarte ușor, nu am făcut nimic să slăbesc”, a declarat Gabriela Cristea.