Tema generală este: De ajuns! Rusia trebuie reintegrate în Europa și angajată pe deplin prin ridicarea sancțiunilor.

Ca să fim corecți, la primirea lui Putin Macron i-a spus care sunt condițiile revenirii în G7 și a vott, alături de celalalte state, împotriva propunerii lui Donald Trump de reprimire în organizația celor mai industrializate state ale lumii.

O să întrebați, firește, ce s-a întâmplat remarcabil ca să de termine o asemenea reacție generală din ce în ce mai prezentă și cu acțiuni contrarii deciziilor generale de sancțiuni la nivelul UE, NATO, G7? S-a retras Rusia din Crimeea, anexată prin forța armelor, prin modificarea frontierelor pentru prima oară după Helsinki 1975?

Și-a retras trupele ruse și pro-ruse din Donbas și a predat controlul frontierei mutuale între Rusia-regiunea Rostov pe Don și regiunile ucrainene Donetsk și Luhansk ocupate?

Sau poate a acceptat Ucraina să renunțe la teritoriile proprii și să recunoască anexarea Crimeii și cedarea zonelor de ocupație rusă în regiunile din Estul Ucrainei? Nicidecum! Tocmai că Rusia nu a făcut nici un pas în spate, în ciuda
sancțiunilor, embargoului și a situației economice tot mai dificile.

Și nici nu are intenția să o facă în vreun fel. Rusia vrea să dea pacea contra cedărilor unilaterale ale Ucrainei pe principiul hoțul a ocupat casa, te-a legat, te-a bătut, ți-a luat televizorul și ce mai aveai de preț, iar mediatorul vine și obține dezlegarea ta și te pune să strângi mâna agresorului, care pleacă și te lasă în casa ta, dar fără bunurile furate.

Negocierea la jumătatea drumului, nu-i așa, că și agresorul are dreptatea lui și trebuie să cedezi și tu ceva pentru pace. Cât o dura.

Însă undeva echilibrul și unitatea în sancționarea Rusiei se apropie de punctul de rupere. Și sunt câteva motive clare, care exced pierderi economice – cu preponderență germane, asumate încă din 2014 – sau oportunități comerciale și
momirea unor europeni mai slabi de înger, cum a fost cazul, în diferite momente, al Italiei, Austriei, Ungariei, Franței, care cereau, pe rând, ridicarea sancțiunilor pentru că pierd economic.

Într-adevăr, prima motivație ar fi menținerea Rusiei în siajul Occidentului, al Europei, al SUA în perspectiva disputei strategice cu China. Aici Donald Trump este cap de lance în această direcție, chiar dacă atât Congresul cât și întregul
establishment American au limitat voluntarismul prezidențial pe această direcție și au menținut sancțiunile – cu prețul a trei consiglieri pentru Securitate națională deja, într-un singur mandat.

Apoi Uniunea Europeană, cu precădere Franța dar mai ales Germania au dorit să mențină angajată Rusia în Vest, ancorată la Occident și cu gazul curgând spre Europa, nu spre Asia, spre China în special. O altă motivație este evoluția realistă a lumii, manifestarea de voință intratabilă a Rusiei de a-și menține / recupera controlul în spațiul post-sovietic și a bloca modelele occidentale ale democrației liberale la frontierele sale.

Varianta acceptabilă e cea a cordonului sanitar, veșnica vecinătate apropiată și sferă de influență din Republica Moldova, Ucraina, Georgia, în care UE și Rusia, sau Occidentul și Rusia să-și defășoare influențele competitiv, pe reguli corecte, cel mai bun să câștige, dar să-și împartă ambele influența. Să nu domine unul singur acest spațiu, mai ales dacă acest monopolist nu e Rusia.

Un asemenea sistem ar putea bloca, după adepții și susținătorii lui, agresivitatea Rusiei mai departe, spre Vest, în statele Flancului Estic, și ar evita accentuarea implicării Rusiei în profunzimea lumii democratice, vulnerabile la acțiuni de război informațional și la operațiunile hibride de preluare a controlului unor partide, favorizarea populismului și distrugerea modului de viață european/occidental.

Rusia lui Putin a anunțat lansarea armelor de artificial intelligence care ar urma să schimbe comportamentul oamenilor, să umble la fondul ființelor umane, să treacă de la hacking-ul sistemelor informatice la hackingul psihicului ființelor umane și să le schimbe/modeleze comportamentul.

Nu întâmplător Comisia Europeană a introdus un comisar responsabil de păstrarea modului de viață european iar
preocuparea ar viza păstrarea Rusiei în afara spațiului european cu testele sale. Ei bine, cine își imaginează că Rusia are instrumente pentru a le contempla sau a le utiliza exclusiv asupra propriei populații sau a celei din spațiul post-sovietic se înșeală amarnic.

E o perfecta naivitate să crezi că o linie imaginară a unui front nedeclarat poate fi menținută fără a întări apărarea și descurajarea pe toate dimensiunile împotriva agresiunii ruse. Pofta vine mâncând și, ca în cazul retragerii Statelor Unite din terțe zone abandonate și lăsate celor din zonă ca să se descurce, spații umplute imediat de alți actori, așa și orice tentație de abandonare a unei opoziții și apărări active poate duce la pofta cuiva să-și impună regulile și să-și folosească instrumentele împotriva zonelor mai apatice sau mai puțin apărate care-I sunt la îndemână.

O formulă de detensionare a relațiilor cu Rusia trebuie să intervină. Nimeni nu vrea căderea în război, care nu ar mai trebui să fie un instrument în secolul 21. Totuși e un instrument care există, iar avantajul comparativ indiscutabil al Rusiei lui Putin este verticala puterii și voința de a intra în război. Or, în fața unei lumi occidentale, preponderent europene, care nu mai vrea să ia arma în mână, victoria sa pare certă.

E adevărat că forța economică europeană este uriașă, tehnologia și banii săi extrem de necesari Rusiei și constrângerile la adresa sa, ancțiuni și limite de cooperare dor, dar e de ajuns ca unii dintre aliați să părăsească frontul actual de sancțiune a Rusiei, să-i rupă unitatea, pentru a determina o revărsare a Rusiei spre Vest.

Pe de altă parte, dincolo de acordurile de cooperare, angajarea Chinei, parteneriatul strategic exhibat cu voluptate și amplificat pe toate ecranele, Rusia trebuie să fie conștientă că principala amenințare la adresa sa vine de la vecinul său sudic, nicidecum din Occident.

Că dacă va pierde teritorii, așa cum pierde tehnologie și resurse, o va face la Est de Ural, acolo unde demografia și forța economică joacă rolul suprem. China este principala amenințare militară și existențială la adresa Rusiei, nicidecum Occidentul, SUA, NATO, cu atât mai puțin Uniunea Europeană.

Iar perspectiva răzbaoielor și înfruntărilor secolului 21 vor așeza, cel mai probabil, întinderea cu resurse enorme și demografie redusă din Estul Rusiei în fața puhoiului concentrării demografice flămândă de resurse din China.

Angajarea este o tactică bună, dar e doar temporizare și aparență, nicidecum formula victorioasă, iar lipsa de pregătire substanțială și concretă a Rusiei, inclusiv prin gesturi ritualice, simbolice, și recunoașteri de acțiuni agresive către Occident, pentru a-și consolida frontiera din spate, o pot lăsa fără nici un aliat, cât de curând, în fața
asaltului subtil și insinuant, hibrid și nedeclarat al Chinei.

Te-ar putea interesa și: