Reuniune de urgență a NATO. Rusia trimite nave de război în Mediterana

Reuniune de urgență a NATO. Rusia trimite nave de război în Mediterana

Ambasadorii la NATO ai statelor membre ai organizaţiei se vor reuni vineri pentru consultări legate de conflictul din Siria

Reuniunea are loc la cererea Turciei, în baza Articolului 4 al Tratatului Alianţei, a anunţat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după ce 33 de soldaţi turci au fost ucişi joi într-un atac aerian sirian în regiunea Idlib.

„Astăzi, Consiliul NATO se reuneşte la cererea Turciei pentru consultări în baza Articolului 4 al Tratatului fondator de la Washington al NATO, cu privire la situaţia din Siria”, a transmis Stoltenberg pe Twitter, scrie universul.net.

Potrivit Articolului 4 din Tratat, orice stat aliat poate solicita ţinerea de consultări în situaţia în care consideră că îi sunt ameninţate integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Jens Stoltenberg a avut joi seară o discuţie telefonică cu ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu.

Secretarul general al NATO a condamnat „loviturile aeriene oarbe ale regimului sirian şi aliatului său rus” în provincia siriană Idlib şi a lansat un apel la „detensionare”, după moartea a cel puţin 33 de militari turci în bombardamente atribuite de Ankara Damascului.

Rusia a trimis două nave de război echipate cu rachete de croazieră Kalibr în Marea Mediterană spre coastele siriene, a relatat vineri agenţia de presă rusă Interfax, citând Flota rusă din Marea Neagră, potrivit Reuters, citat de Agerpres.