Retragerea SUA din Tratatul „Cer Deschis” bagă în alertă NATO! Reuniune de urgență!

Retragerea SUA din Tratatul „Cer Deschis” bagă în alertă NATO! Reuniune de urgență!

Ambasadorii ţărilor membre NATO au fost convocaţi vineri pentru o reuniune de urgenţă, după ce SUA și-au anunțat retragerea din tratatul internaţional Cer Deschis, din cauza încălcării acestuia de către Rusia.

''Reuniunea a fost convocată pentru vineri după-amiază'' pentru a analiza consecinţele deciziei anunţate de preşedintele Donald Trump. Retragerea Statelor Unite din tratat ar urma să fie ''efectivă în şase luni'', a precizat sursa citată.

La rândul său, Rusia a denunţat joi ''lovitura'' dată securităţii europene, după ce Statele Unite au anunţat că se retrag din tratat.

Tratatul - la care au aderat 35 de ţări, printre care şi România - permite survolul teritoriilor respective de către aeronave de observaţie neînarmate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Statele Unite se va retrage din tratatul internaţional Cer Deschis, informează joi Reuters, citând oficiali care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Tratatul – la care au aderat 35 de ţări, printre care şi România – permite survolul teritoriilor respective de către aeronave de observaţie neînarmate.

Oficiali de rang înalt din administraţia SUA au precizat într-o discuţie cu un grup restrâns de reporteri că retragerea va respecta termenii tratatului. Unul dintre ei a afirmat că după un proces de revizuire care a durat şase luni ‘a devenit evident că nu mai este în interesul Americii să rămână parte a tratatului Cer Deschis’, deoarece Rusia încalcă acordul şi îl aplică în moduri care pot contribui la ameninţări militare la adresa Statelor Unite şi a aliaţilor lor.

SUA s-au retras anul trecut şi din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) cu Rusia.

Oficialii citaţi au dezvăluit că Washingtonul a început în schimb noi negocieri cu Moscova în domeniul nuclear. Potrivit unuia dintre ei, obiectivul este „crearea următoarei generaţii de măsuri de control al armelor nucleare”, iar Statele Unite îşi menţin angajamentele privind controlul armamentului, securitatea în Europa şi faţă de „un viitor care restricţionează semnificativ armele nucleare”. El a adăugat că ‘Rusia va fi răspunzătoare de respectarea acordurilor viitoare’.

Tratatul Cer Deschis a fost propus iniţial de preşedintele american Dwight Eisenhower în 1955. Acordul a fost semnat în cele din urmă de Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Danemarca (inclusiv Groenlanda), Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Statele Unite, Suedia, Turcia, Ucraina şi Ungaria, începând din 1992, şi a intrat în vigoare în 2002.