Rețeta PNL. Cum să pierzi 10 procente în șase luni

După victoria lui Iohannis la prezidențiale, PNL conducea detașat lupta electorală și nimeni nu-și imagina că liberalii vor scădea prea curând. Mai multe sondaje îi creditau pe cu 42-45%, iar Orban deja se vedea la Palatul Victoria pentru următorii patru ani. La prima vedere, pare că scăderea a fost cauzată de criza medicală, dar nu este așa. Criza cauzată de coronavirus a fost doar un factor agravant, principala cauză a fost preluarea guvernării.

Conform ultimului sondaj CURS, PNL și-a accentuat scăderea, PSD și-a consolidat poziția, în timp ce USR-PLUS stagnează. Mai exact, PNL este cotat cu 32% încredere pe când PSD are 29%, USR+PLUS - 13%,  ProRomânia - 6%, ALDE -  5%, PMP – 5% și UDMR tot 5%. Sondajul a fost realizat în perioada 4-14 mai pe un eșantion de 986 de respondenți prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interview), cu o marjă de eroare de 3,1% și un nivel de încredere de 95%.

 

Sondajele îi fac pe liberali să-și dorească alegeri urgent

Conducerea PNL este foarte îngrijorată de scăderea în sondaje. Astfel, încearcă să organizeze cât mai repede alegerile. Pe 27 mai, Curtea Constituțională a României va da decizia legată de cine va stabili data alegerilor, Parlamentul sau Guvernul. Orban își dorește alegeri la finalul lui septembre sau, cel târziu, începutul lunii noiembrie.

Situația economică nu este deloc roz, iar guvernul nu are soluții. Chiar dacă ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, anunță creștere economică, experții prognozează o criză economică majoră. Fiecare lună petrecută de PNL la guvernare le scade drastic din procente. Alegerile organizate în septembrie pot da un guvern PNL + USR, iar alegeri organizate în decembrie 2020 sau în februarie 2021 pot avea un rezultat cu totul diferit.