Evenimentul Zilei > International > „Rețelele de socializare sunt invazia imbecililor. Internetul l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”. Umberto Eco se revoltă
„Rețelele de socializare sunt invazia imbecililor. Internetul l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”. Umberto Eco se revoltă

„Rețelele de socializare sunt invazia imbecililor. Internetul l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr”. Umberto Eco se revoltă

Scriitorul Umberto Eco a primit recent titlul de Doctor Honoris Causa în ”Comunicare și Cultură mass media” la Universitatea din Torino, și cu această ocazie, întâlnindu-se cu jurnaliștii, a vorbit despre rețelele de tip Facebook.

Acesta este de părere că rețelele de socializare reprezintă "invazia imbecililor".

"Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor", susține Eco, conform gazetei românești.

În opinia scriitorului, televiziunea este și un rău cu care se confruntă societatea. Aceasta, spune Eco, "a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior". Drama internetului este că "l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr", observă Eco, care îi invită pe jurnaliști "să filtreze cu o echipă de specialiști informațiile de pe internet, pentru că nimeni nu este în stare să priceapă astăzi dacă un site este credibil sau nu".

"Ziarele ar trebui să dedice cel puțin două pagini analizei critice a site-urilor, așa cum profesorii ar trebui să-i învețe pe elevi să utilizeze site-urile pentru a-și face temele. Să știi să copiezi este o virtute, dar trebuie comparate informațiile pentru a înțelege dacă sunt credibile sau nu", conchide Umberto Eco.
 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: