REȚEAUA „KREMLIN”: Cum pune KGB mâna pe putere într-o țară din Occident. O lecție pentru România, înainte de schimbarea regimului!

REȚEAUA „KREMLIN”: Cum pune KGB mâna pe putere într-o țară din Occident. O lecție pentru România, înainte de schimbarea regimului!

Marine Le Pen este principala favorită la viitoarele alegeri prezidențiale din Franța. Partidul său eurosceptic, Frontul Național, se întărește pe zi ce trece. O situație asemănătoare se petrece în Marea Britanie, unde Ukip al lui Nigel Farage a ajuns la egalitate cu Conservatorii și cu Laburiștii și continuă să crească. În multe alte țări europene, situația este aceeași.

Mișcările naționaliste, eurosceptice, sau extremiste înfloresc pe fondul autodistrugerii Europei, prin subminarea din interiora propriilor principii fondatoare și a descreștinării. Dar aceasta este numai o cauză. Cealaltă este mai puțin vizibilă: acțiunile sistematice ale Moscovei, care profită de slăbiciunea Occidentului pentru a-și lua revanșa pentru pierderea Războiului Rece.

„Le Nouvel Observateur” publică sub semnătura lui Vincent Jauvert un excepțional documentar despre păienjenișul de relații secrete sau discrete prin care Kremlinul, prin intermediul KGB, a sprijinit formidabila ascensiune a Frontului Național și a clanului Le Pen. În ciuda unor accente stângiste (bunăoară, autorul trece sub tăcere legăturile foarte calde pe care Regimul Hollande le are cu Moscova și cu Putin personal) și a dimensiunilor mari, am decis să publicăm integral acest material de excepție. Mai ales pentru că se constituie într-o lecție privind modul cum Kremlinul, prin intermediul rețelelor KGB, poate pune mâna pe o țară. O lecție utilă României, acum, când suntem în pragul unei schimbări de regim. Titlul și intertitlurile ne aparțin.

VODCĂ ȘI TOVĂRĂȘIE

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 12 iunie, într-un salon al „Bunker”-ului, cum este numită clădirea Ambasadei ruse de la Paris. Aperitive și vodcă la gheață în cinstea zilei naționale. Atmosferă însuflețită și lume multă. În ciuda anexării recente a Ucrainei, toată crema corpului diplomatic este acolo. La fel, artiști și oameni de afaceri francezi.

Deodată, o ușă se deschide și se produce rumoare. Marine Le Pen și nepoata ei, Marion, lidera și tânăra deputată a Frontului Național își fac apariția. Butucănosul ambasador Orlov le întâmpină cu un zâmbet complice. În ultima vreme s-au întâlnit deseori în privat, dar este pentru prima dată când familia Le Pen și emisarul lui Putin în Franța se afișează împreună.

O alianță politică majoră s-a legat într-o discreție totală. Ea ar putea schimba fața Bătrânului Continent. De multe luni, Moscova mizează pe Frontul Național. Îl crede capabil să preia puterea în Franța și să răstoarne cursul european în favoarea Rusiei.

Departe de priviri, diriguitorii ruși își multiplică întâlnirile cu liderii partidului de extremă dreapta, ei înșiși măguliți că sunt curtați de o superputere.

„Este adevărat, vin des la Ambasada Rusiei”,recunoaște Marion Maréchal - Le Pen. „Mătușa mea mă încurajează.”

Președinta FN este o adeptă necondiționată a lui Putin. În presa rusă, ea și-a afirmat „loialitatea” față de fostul colonel KGB, fratele mai mare din Est, pe care îl „admiră”. Până într-atât încât își dorește ca Franța „să părăsească NATO și facă o alianță militară cu Moscova”. Unde a mers de două ori în ultimele luni. Tatăl ei, Jean-Marie, va merge acolo la sfârșitul lunii. Dar atenție, face Marion, ca pentru a-și ascunde jena, „nu suntem agenți ai Moscovei!”

Care este natura relațiilor care leagă această familie de clanul Putin? Grație mărturiilor celor trei Le Pen, dar și ale altora, culese mai ales în Rusia, am reconstitui această relație tulburătoare, care a început într-un bar acum jumătate de secol.

PRIETENII SULFUROASE

Totul începe în Cartierul Latin, în plin Mai 1968. Un tânăr și talentat pictor rus, Ilya Glazunov, debarcă la Paris. Artistul, deja celebru la el acasă, este un personaj sulfuros. Își spune „monarhist”, iar KGB-ul îl califică drept „antisemit”. Totuși, regimul comunist îl apreciază folositor propagandei sale și îl promovează.

În Franța, Glazunov este deci în misiune: trebuie să le facă portretele personalităților franceze pe care Kremlinul vrea să le seducă. Printre ele, cea mai de seamă este generalul De Gaulle. Dar aventura sa pariziană va urma un alt curs.

Astăzi, Ilya Glazunov are 84 de ani, și-a păstrat manierele de dandy, coama sa gri și costumul în dungi. În Rusia, este adulat. Ne primește la Moscova, în muzeul de stat care îi poartă numele, inaugurat de Putin în 2004.

Pentru prima oară, povestește întâlnirea sa cu Jean-Marie Le Pen.

„Într-o zi de vară din 1968, un amic francez m-a adus vizavi de Sorbonna, într-o cafenea ținută de un cântăreț rus. Era acolo un tânăr care editase discuri cu cântece naziste și ale Rusiei Imperiale. Era Jean-Marie. Îmi adora țara. Am rămas prieteni până astăzi.”

În locul Generalului, pe care nu îl va întâlni niciodată, Ilya Glazunov imortalizează miniștri, ca Edgar Faure și Louis Joxe, dar și pe... Pierrette Le Pen, care tocmai o născuse pe Marine („Am ținut-o în brațe”, se laudă artistul). Îi face portretul și prietenului său, Jean-Marie, îmbrăcat în uniformă de ofițer de parașutism. Tabloul tronează și astăzi în holul conacului lui Le Pen de la Saint-Cloud.

Timp de douăzeci de ani, Ilya și Jean-Marie își scriu și vorbesc din când în când la telefon. Se revăd în 1991, în timpul primei călătorii a lui Le Pen la Moscova. Glazunov era atunci animatorul Pamiat, o puternică mișcare antisemită pe care puterea comunistă a lăsat-o să prospere și care va furniza mulți dintre liderii naționaliști ruși de astăzi.

În timpul șederii sale, președintele Frontului Național cade victimă farmecului celeilalte vedete locale a extremei drepte, Vladimir Jirinovski. Și acesta este controlat discret de KGB. Ce contează: clovnul Jirinovski este francofon și om de viață. Între „Jirik”, care crede că „prea mulți evrei” prosperă în Rusia, și „Jean-Marie”, pentru care camerele de gazare sunt doar un „detaliu istoric”, o idilă se leagă.

KGB ESTE PESTE TOT

Iau masa împreună, anul următor, acasă la familia Le Pen, la Montretout. „Jirik” vine însoțit de unul dintre asistenții săi francofoni, Eduard Limonov, scriitor devenit erou al cărții omonime a lui Emmanuel Carrère, apărută în 2011. „Am remarcat portretul semnat de Glazunov în anticameră. Le Pen era încântat”, își amintește Limonov.

În 1996, liderul extremis rus îl invită pe prietenul său francez la nunta sa de argint, care a avut loc undeva la periferia Moscovei. Optsprezece ani mai târziu, președintele de onoare al FN evocă, cu încântare, acele agape desfășurate sub înaltă protecție.

„Petrecerea, somptuoasă, era păzită de un batalion FSB (numele nou al KGB - n.a.)”

Dar sentimentele lor se vor estompa. După ce Putin a luat puterea, Jean-Marie și-a dat seama că „Jirik” nu mai era calul pe care trebuie pariat. Kremlinul mizează pe un alt partid de extremă dreapta, apreciat ca mai fiabil: Rodina (Patria).

Iată-l pe Le Pen revenit la Moscova în 2003, la invitația unuia dintre fondatorii mișcării, Serghei Baburin (astăzi, vicepreședinte al Dumei). Este răsfățat.

„În anul acela, am făcut, Jany și cu mine, turul marilor boieri, vreme de o săptămână, se amuză fondatorul FN: o croazieră la Sankt Petersburg, un dejun la Academia de Științe, un dineu la Uniunea Scriitorilor”

Dar mai ales, la adăpostul privirilor indiscrete, liderul extremei drepte franceze, care tocmai îl înfruntase pe Jacques Chirac în turul doi al alegerilor prezidențiale, se întâlnește cu personalități politice importante, apropiate președintelui rus.

„Am discutat mult cu Taica Tihon, confidentul lui Putin. Și cu un bătrân care cunoștea foarte bine Franța și care ținea neapărat să mă vadă: vechiul șef al lui Putin, Vladimir Kriucikov (șeful KGB între 1988 și 1991, însuși cel care îl crease pe Jirinovski - n.a.)”

Ce au discutat? Le Pen nu spune.

Șeful FN trebuie să fi fost pe placul noilor lideri ai Rusiei, Vladimir Putin și acoliții săi, de vreme ce revine la Moscova în 2005, din nou la invitația mișcării naționaliste Rodina. Este ziua lui, așa că i se oferă un cadou: un pistol mitralieră. „Un model de dinainte de Kalașnikov”, ni-l arată cu mândrie Le Pen. Apoi i se permite - rarisimă favoare - să viziteze apartamentele private ale președintelui rus de la Kremlin, decorate după gusturile vechiului său prieten Glazunov, devenit artistul preferat al regimului.

„La Kremlin, Ilya și cu mine eram însoțiți de un colonel FSB.”

Din nou, același etern KGB!

Clanul Putin răsfață Jean-Marie Le Pen, dar are grijă să se nu se afișeze excesiv cu acesta. A-l frecventa deschis ar fi riscat să nu fi fost pe placul președinților francezi, Jacques Chirac și apoi Nicholas Sarkozy, care în acea perioadă încheiau acorduri strategice cu puterea rusă. Aceeași atitudine s-a manifestat la început și față de Marine Le Pen, după ce aceasta și-a înlocuit tatăl în fruntea Frontului Național în 2011.

O IDEOLOGIE COMUNĂ

Totuși, din primele luni ale mandatului său, moștenitoarea încearcă să seducă Kremlinul. Într-un ziar rus, ea își declară pasiunea pentru Putin și pentru regimul lui autoritar.

„Criza, spune ea, ne dă posibilitatea de a întoarce spatele Americii și a ne întoarce fața spre Rusia.”

Anul următor, în timpul campaniei prezidențiale, ea vrea să fie sprijinită de idolul său. Caută să-l întâlnească, însă în zadar. „Un intermediar mi-a propus să aranjeze călătoria, dar nu era serios”, regretă șefa FN.

Dar ideea unei apropieri de noul lider al Frontului se impune rapid la Moscova. Totul contribuie la asta. În primul rând, o ideologie comună. După revenirea sa la Kremlin, în 2012, Vladimir Putin se vrea bastionul „Europei creștine” împotriva „decadenței occidentale” și a „hegemoniei americane”, teme dragi ale extremei drepte franceze.

„Valorile pe care Putin le apără sunt și ale noastre”, constată cu entuziasm Jean-Marie Le Pen.

Cât despre Marine, ea laudă „modelul civilizațional” al noii Rusii.

O NOUĂ REȚEA PENTRU FRANȚA

Abia instalat la Elysée, François Hollande critică dur poziția Kremlinului față de Siria, vizitele ministeriale se răresc, dialogul franco-rus trenează. Așa că Moscova are nevoie de noi legături la Paris, prin care să-și transmită mesajele. Ambasadorul Aleksandr Orlov și consilierul lui pentru partidele franceze, Leonid Kadișev, propun să mizeze pe Marine Le Pen și formațiunea ei. Kremlinul le dă verde.

În vara lui 2012, ei participă la lansarea pe internet a unui canal de televiziune, la sugestia unor veterani ai FN: ProRussia.tv, declarat pro-rus, așa cum îl arată și numele. Directorul canalului este Gilles Arnaud, un apropiat al lui Bruno Gollnisch, multă vreme activist al Frontului Național.

„Prin intermediul ambasadorului Orlov, am semnat un contract cu media de stat, printre care ITAR-Tass. Ei ne-au dat 115.000 de euro pentru primul an și 300.000 de euro pentru următorul.”

Televiziunea, care îi are invitați în mod regulat pe liderii extremei drepte, difuzează propaganda Kremlinului în limba franceză.

„Nu am avut probleme cu CSA (CNA francez - n.red.) pentru că serverele noastre sunt în Rusia”, spune Gilles Arnaud.

El spune că ProRussia a fost închis în aprilie, după ce autoritățile ruse au decis să-și lanseze anul viitor propriul canal francofon, cu un buget de 20 de milioane de euro.

OFENSIVA FARMECULUI

Orlov și Kadișev primesc regulat - și discret - vizitele șefilor FN la ambasadă sau la reședința diplomatului. Clanul Le Pen înțelege mesajul și își înmulțește și el semnalele de iubire. În decembrie 2012, Marion Maréchal - Le Pen, care face parte din grupul de prietenie franco-rusă din Parlament, pentru prima (și singura) sa călătorie în afara Uniunii Europene. Este invitată la o întâlnire interparlamentară de către președintele Dumei, Serghei Narîșkin, un vechi ofițer KGB și apropiat al lui Putin. Este singura deputată franceză prezentă.

La dejun, cum Marion sărbătorește chiar în ziua aceea 23 de ani, Narîșkin le cere convivilor (printre care și bunul „Jirik”) să cânte în cor „Mulți ani trăiască!” La întoarcere, mezina Parlamentului acordă un lung interviu prietenilor de la ProRussia.tv, unde declară:

„Rusia a ales Frontul Național. În orice caz, așa sper...”

Așadar, totul este pregătit pentru o vizită oficială a mătușii sale, Marine, în Rusia. Aceasta are loc în iunie 2013 și începe cu un ciudat colocviu intitulat „Morală și Democrație”, care are loc în Crimeea.

„O întâmplare”, dă asigurări președinta Frontului Național, care va susține anexarea peninsulei câteva luni mai târziu.

La Moscova, Marine Le Pen este primită cu multă pompă de nelipsitul președinte al Dumei, Serghei Narîșkin. Se întâlnește și cu vicepremierul lui Putin, însărcinat cu probleme de securitate, Dmitri Rogozin. Nu întâmplător. Rogozin este un prieten al artistului Ilya Glazunov și unul dintre fondatorii partidului naționalist Rodina, care îl invitase la Moscova, cu câțiva ani mai înainte pe Jean-Marie.

Marine Le Pen se lansează într-un fierbinte elogiu la adresa regimului Putin la Universitatea MGIMO, cuibul viitorilor diplomați și spioni. Ea aduce un omagiu și „dragului Ilya Glazunov” și asigură puterea din Rusia de lolialitatea ei.

SUSȚINERE SAU SUPUNERE?

Această „loialitate” o va dovedi câteva luni mai târziu, în timpul anexării Crimeii. Pe 16 martie 2014, separatiștii organizează la repezeală un referendum. Moscova are nevoie de observatori indulgenți. Extrema dreaptă europeană, și mai ales Frontul Național, este solicitată pentru a certifica acest scrutin controversat. Consilierul pe probleme internaționale al lui Marine Le Pen, Aymeric Chauprade, participă.

Cine l-a invitat? „Prieteni ruși”, ocolește el răspunsul. În seara referendumului, el dă asigurări, la o intervenție pe un post rusesc, că totul se desfășoară absolut legal. Misiune îndeplinită.

Apoi zboară la Moscova, unde, ca din întâmplare, participă la o întâlnire cu ușile închise cu finanțatorul separatiștilor, Konstantin Malofeev. „Un prieten”, spune Chauprade. Discuția secretă are loc într-o sală a...  Muzeului Glazunov. „Malofeev o închiriază în fiecare lună pentru întâlnirile sale cu omologii europeni”, explică bătrânul pictor naționalist. Ulterior, Chauprade se va întoarce de cel puțin două ori la Moscova.

Marine Le Pen își demostrează și ea zelul. Apropierea se accelerează. La mai puțin de o lună după anexarea Crimeii, revine în capitala rusă, pe 12 aprilie 2014. O vizită de susținere - alții ar zice de supunere. Nici de data asta nu se întâlnește cu Putin, ci cu amicul Narîșkin și cu șeful Comisiei pentru relații internaționale a Dumei, care, din cauza sancțiunilor, nu se mai poate deplasa în Europa.

Cinci zile mai târziu, ea își primește recompensa: la televiziunea rusă, președintele Putin se felicită pentru „succesul lui Marine Le Pen” la alegerile locale din Franța. Iar în iunie, partidul Kremlinului, „Rusia Unită”, anunță că se va asocia oficial cu Frontul Național (dar păstrând legăturile cu Uniunea Mișcarea Populară).

AȘTEPTÂND UN ÎMPRUMUT RUSESC

Există și o contrapartidă a acestei „loialități” afișate de Marine Le Pen? Întrebată asupra unei eventuale finanțări a partidului său de către Moscova, ea răspunde:

„Nu înțeleg întrebarea dumneavoastră, ar fi ilegal.”

Pentru ca, apoi, să evoce o posibilitate indirectă:

„Partidul nostru a cerut credite la toate băncile franceze, dar nici una nu a acceptat. Așa că am repetat cererea către mai multe instituții din străinătate, în Statele Unite, Spania, și, da, în Rusia. Așteptăm răspuns.”

La ce bancă rusă? „Nu știu, trezorierul partidului se ocupă de asta”. Totuși, Marine Le Pen precizează, ca și cum ar fi putut exista îndoieli:

„Ideea este, bineînțeles, să restituim aceste împrumuturi...”

Jean-Marie Le Pen va reveni la Moscova la sfârșitul acestei luni. „Voi asista la un meci de box”, explică el. Cine l-a invitat? „Prieteni ruși.” Care? Nu vrea să răspundă. Spune doar că se va revedea cu dragul de Ilya, care încă mai dorește să o picteze pe Marine.