Detalii inedite din referatul DNA de arestare preventivă a celor patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, acuzaţi de fapte de corupţie în dosare de insolvenţă a unor companii. CAB a admis ieri seară propunerea de arestare preventivă formulată de DNA pentru Ion Stanciu, Mircea Moldovan, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII civilă, însă decizia nu este definitivă, iar cei patru judecători au făcut contestaţie.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti se mai afla dosarul nr. 41848/3/2012, privind insolvenţa SC Activ Constructii Industriale SRL, fostă Baumaister Construcții Civile SRL. În acest context, Monica Angela Borza a dat de înţeles că poate să ajute societatea, în sensul obţinerii unei hotărâri favorabile, prin înscrierea S.C. BAUMAISTER S.A. în tabloul creanţelor ca şi creditor majoritar la ACTIV CONSTRUCŢII INDUSTRIALE, în schimbul unei sume de bani ce va trebui dată judecătorului Elena Rovența, despre care lichidatorul a afirmat că o cunoaşte foarte bine.
După deschiderea procedurii de insolvenţă a S.C. BAUMAISTER S.A., BORZA MONICA-ANGELA a pretins sume cuprinse între 20.000-40.000 de euro, pentru a continua procedura în favoarea debitoarei. Ca atare, în cursul lunii decembrie 2013, s-a remis numitei Borza Monica o sumă cuprinsă între 20.000 – 30.000 de euro, pe care denunţătorul a obţinut-o de la A D G şi A A, în urma informării acestora cu privire la solicitarea lichidatorului.
Cont de asistență juridică fictiv
Pentru a disimula provenienţa şi destinaţia ilicită a banilor, director economic în cadrul grupului de firme condus de A D G şi A A, a transferat suma într-un cont al avocatului, în baza unui contract de asistenţă juridică fictiv apoi suma de 100.000 lei, i-a înmânat-o numitei Borza Monica. Practicianul în insolvenţă a dat 10.000 euro judecătoarei Rovența Elena şi 10.000 de euro judecătorului STANCIU ION, scopul urmărit fiind acela al pronunţării unor hotărâri favorabile. La termenul din 05.12.2013, completul C8, format din judecătoarea ROVENŢA ELENA, a fost amânată cauza, în vederea depunerii înscrisurilor de pârâţi, la termenul din 19.12.2013 a amânat pronunţarea la data de 23.12.2013 pentru a depune note scrise, iar la respectivul termen, prin hotărârea nr. 111/77/2013, a dispus: „Admite în parte acţiunea în anulare. Anulează în parte contestaţia autentificată sub nr. 479/23.11.2012, în sensul că înlătură dispoziţiile art. 3 alin. 2 din convenţie, referitor la suma de 1.500.000 euro, calculată la cursul BNR din 11 decembrie 2012, reprezentând calcul despăgubire globală fixă. Menţine restul dispoziţiilor convenţiei”.
Doamna și Domnul
În urma celor prezentate mai sus, se poate observa că referirile la „doamna” şi „domnu’” erau făcute pentru judecătoarea ROVENŢA ELENA şi judecătorul STANCIU ION, care aveau spre soluţionare dosarele enunţate anterior, iar soluţiile dispuse de cei doi judecători fiind favorabile S.C. SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT S.R.L., care a obţinut avantajele expuse în hotărâri.
La data de 05.12.2013, BORZA MONICA-ANGELA este contactată de OD, căreia îi spune că: „A..., la ora două este astăzi stabilit … ă… procesul, ca să nu mai ţinem toată sala după noi… Până atunci aş vrea să mă văd cinci minute cu dumneavoastră”. Referirile lui OD erau făcute în legătură cu dosarele nr. 41848/3/2012/a1 şi 19950/3/2013, judecate de completul C8 al Tribunalului Bucureşti Secţia a VIIa Civilă, format din judecătoarea ROVENŢA ELENA, iar conform fişei e-cris, ora estimată pentru acele dosare la termenul în cauză era 14:00.
În aceste condiţii, Borza Monica îl linişteşete pe interlocutor, comunicându-i: „Păi, eu ajung la tribunal...[...]...Eu ajung la doamna Rovenţa”, acesta exclamând: „Perfect”. Cei doi au stabilit să se întâlnească în incinta Tribunalului Bucureşti. Astfel se poate constata că lichidatorul Borza îi comunică interlocutorului că se va întâlni cu judecătoarea Rovența Elena, magistratul care instrumenta dosarele sale, pentru a-i induce acestuia un sentiment de siguranţă cu privire la cursul procesului….
La data de 14.05.2013, BORZA MONICA ANGELA s-a întâlnit cu judecătorul STANCIU ION, în incinta Tribunalului Bucureşti. Din conţinutul convorbirii purtate în mediul ambiental de aceştia rezultă că judecătorul STANCIU ION a recunoscut primirea sumei de 15.000 euro de la lichidatorul BORZA MONICA ANGELA în legătură cu dosarele privind procedura de insolvenţă a S.C. BAUMAISTER S.A., în prezent S.C. SIGUR INDUSTRIAL CONSTRUCT S.R.L., acceptând să restituie suma de bani primită cu titlu de mită.
Nu ai rezolvat nimic...
De asemenea rezultă că judecătorul Stanciu Ion i-a cerut practicianului în insolvenţă să susţină în faţa mituitorilor că, în realitate, sumele de bani nu i-au fost remise ci au fost păstrate de către aceasta. Aspectele menţionate mai sus, sunt susţinute de conţinutul dialogului purtat în mediul ambiental, după cum urmează:
„BORZA MONICA ANGELA: Auziţi?! Vă spun repede, că trebuie să… să plec la ...[neinteligibil]... Deci, a venit D O și a zis: „Domn’e, ai dat cinşpe mii de euro și ...[neinteligibil]...” Şi zice: „Ce se întâmplă, că nu ai rezolvat absolut… că nu s-a rezolvat absolut nimica cum… ce-ai zis! Domn’e, da’ n-ai…?” Eu i-am explicat c… de ce… „Voi ați încălcat, că…”
STANCIU ION [vorbeşte în şoaptă]: Stați o clipă! Stați o clipă! Să nu fie cineva pe acilea! A… ...[neinteligibil]...
BORZA MONICA: Cum ?
STANCIU ION: Zic, vă dau ăia înapoi și-i dați, dacă nu pot să fac nimic, să știți! ...[neinteligibil]... multe… E foarte complicat!
…[…]…
BORZA MONICA ANGELA: Adică… Zice: „Domn’e, eu i-am dat! Și…”
STANCIU ION [vorbeşte în şoaptă]: ...[neinteligibil]... Să-i spună doamnei că ...[neinteligibil]... îi spune: ”Domn’e, eu nu i-am dat nimica! Nu i-am dat nimic!”. Deci, banii ...[neinteligibil]... dumneavoastră!? Ă, sunt… sunt la dumneavoastră… Ă?
BORZA MONICA: Nu am zis asta! Că eu, normal că n-am dat…! Problema e că el așa…
STANCIU ION [vorbeşte în şoaptă]: Da, da, da! Așa să-i spună! ...[neinteligibil]... Și asta e! „Eu… Domn’e, vi-i dau!”
BORZA MONICA: Că el a zis… zice: „ Domn’e, i-am dat…!”
STANCIU ION [intervine în şoaptă]: Ușor! Ușor! Ușor! Nu…!
BORZA MONICA [se conformează şi scade intensitatea vocii]: Zice: „I-am dat cinşpe mii de euro!” Zic: „Domn’e, problema e... trebuia... Du-te tu și vorbește… dacă nu mă crezi pe mine, du-te şi vorbeşte! Eu n-am nicio treabă…!”
…[…]…
STANCIU ION: Aşa… ...[neinteligibil]... ne vedem… Duminică ne vedem și vă dau ...[neinteligibil]...
BORZA MONICA: Sau luni!
STANCIU ION: Da, luni! Și vă dau ăia şi gata! Să fie sănătoși ! Deci, ...[neinteligibil]...”