Editura Evenimentul si Capital

Rețeaua DOCTORILOR PENALI. Asistenta cardiologului Sergiu Bârsan: ”Măi, Suleyman, la mine banii sunt înainte, ca la curve!”. LISTA COMISIOANELOR

dr_sergiu_barsan1
Autor: | | 60 Comentarii | 7843 Vizualizari

Procurorii din Parchetul Capitalei au mii de interceptări telefonice în dosarul biletelor de trimitere frauduloase. Angajaţii a două laboratoare de analize medicale, printre care se află şi trei medici, împreună cu 16 doctori care deţin cabinete individuale, medici de familie şi medici specialişti - în total, 42 de persoane au prejudiciat Casa de Asigurări de Sănătate cu peste 500.000 de euro.Medicii trimiteau zilnic zeci de bilete falsificate, denumite în limbaj codificat "burţi", "bilete extra" sau "bomboane".

La percheziții s-au descoperit agende în care erau trecuți medicii care dădeau trimiteri fictive în schimbul unui comision de 10%.

Reţeaua

În referatul cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile se precizează că au fost emise ordonanţe de reţinere pentru:

Semseddin Daskiran şi Suleiman Memitanly (administratorii laboratoarelor),

Mohamad El-Rifai, Muteba Kanda, Kamai Osman, Monica Ursu (medic specialist obstetrică şi ginecologie),

Mihaela Liliana Ivaşcu, Corina Gabriela Iancu (medic endocrinolog),

Melania Pandrea, Ana-Maria Baciu, Sergiu Bârsan (medic cardiolog),

Dana Buduluca, Călin Dănuţă, Ioana Coconeanu, Bogdan Ioan Coculescu, Irina Cristea, Mihaela Cristea, Valentina Drăguşin (asistent medical),

Alina Eremia, Ileana Gheorghe, Mihaela Gheorghiu, Luiza Ilioiu, Marana Anda Iosup, Rodica Lazăr Contes (medic pediatru),

Teodora Marin, Rodica Matei, Maria Munteanu, Aura Nimigean, Viorel Ordeanu, Mihaela Pană, Corina Patazi, Mihai Stanciu, Crenguţa Şerboiu (medic specialist radiologie), Anca Telguţă, Monica Toca şi Cristian Alexandru Vasile Bugarin.

Cum funcţiona reţeaua

Din procesul-verbal din data de 16.10.2012, încheiat cu ocazia inventarierii plicurilor şi înscrisurilor inscripţionate cu nume de medici, parafa, semnătura şi sume de bani acordate medicilor şi asistenţilor, descoperite şi ridicate de la sediul laboratorului de analize medicale CityLab, precum şi a listelor de comisioane descoperite cu ocazia percheziţiei la sediile Uromed Center şi Citylab, rezultă că Daskiran Semseddin şi Memintanli Suleyman, direct sau prin intermediar, stabileau o relaţie cu diverşi medici sau asistente medicale. Acetora le ofereau diverse sume de bani pentru a-i determina să falsifice bilete de trimitere pentru investigaţii paraclinice şi bilete de servicii medicale clinice. Plicurile cu bani

Acuzații ţineau o evidenţă a tuturor biletelor de trimitere pentru investigaţii paraclinice reale şi falsificate şi, în raport de valoarea analizelor decontate sau numărul biletelor falsificate, plăteau diverse sume de bani.

  • REȚEAUA DOCTORILOR PENALI. Cele patru moduri prin care se țepuiau Casa de Asigurări de Sănătate

La percheziţii au fost găsite numeroase plicuri pe care era trecută o sumă de bani, numele doctorului, parafa şi semnătura precum şi liste lunare în care sunt consemnate numărul total al biletelor, valoarea analizelor decontate la CASMB pe fiecare medic şi „comisionul” aferent medicului şi asistentului medical.

Comisionul și biletele false

Coroborat cu declaraţiile martorilor, din interceptări rezultă că Memitanli Suleyman, patronul Uromed Center, participa activ la întreaga activitate infracţională, respectiv „cumpăra” bilete falsificate, participa la stabilirea „comisionului” medicilor pentru biletele false, etc. În cele două societăţi, deciziile erau luate cu acordul ambilor administratori.

Astfel, în ziua de 02aprilie 2012, la ora 16:55:48, Daskiran Semseddin, administrator la City Lab, ia legătura cu Valentina Drăgușin, asistenta medicală a dr. Bârsan Sergiu Mihai.

Valentina Drăgușin: Ai vorbit cu Suleyman?

Daskiran Semseddin: Nu încă.

Valentina Drăgușin: Păi şi când?

Daskiran Semseddin: Pentru?

Valentina Drăgușin: Pentru laboratoare.

Daskiran Semseddin: A, vorbesc. Avem o problemă, să terminăm şi după aceea vorbesc.

Valentina Drăgușin: Păi, fă ceva.

Daskiran Semseddin: Ă?

Valentina Drăgușin: Rezolvă treaba.

Daskiran Semseddin: Rezolv, rezolv.

Valentina Drăgușin: Pe bune, chiar că mi s-a luat şi mie o piatră de pe suflet. Că atunci ţi-ar fi mult mai bine. Şi n-ai avea problema nici cu comisioane, nici cu nimic. Pentru că le-ai rezolva clar.

Daskiran Semseddin: Da, las că rezolvăm. Încet, încet. Acum am avut nişte bani intrat în casierie şi am zis să plătim plăţile, tot.

Valentina Drăgușin: Îhî!

Daskiran Semseddin: Ca să nu intre în gâtul meu.

Valentina Drăgușin: Da, da, da.

Daskiran Semseddin: Mâine să rezolvăm.

Valentina Drăgușin: Vorbeşte cu el şi vezi ce faci.

Daskiran Semseddin: Da, să dau ofertă. Îi convine bine, nu-i convine, tot e bine. Eu m-am săturat.

Valentina Drăgușin: Oricum, el singur e conştient că n-are ce să facă.

Daskiran Semseddin: Da, dacă nu e prost. Dacă e prost să rămână cu ei şi a doua lună să dă faliment. Spun eu.

Valentina Drăgușin: A, eu îmi dau demisia din momentul în care ai plecat.

Daskiran Semseddin: Normal, nu? Am zis, dacă Sorin venise, veneam acolo să vedea maşina.

Valentina Drăgușin: Nici nu m-a sunat, nu ştiu nimic de el. Avea nu ştiu ce treabă şi nu l-am mai sunat. M-am apucat cu ale mele şi nu ştiu nimic, mamă. Dar vino pe aici, dacă vrei.

Daskiran Semseddin: Nu, eu acuma am întors deja. Aproape la pod sunt.

Valentina Drăgușin: A! Cu maşina nouă, nu?

Daskiran Semseddin: Da.

Valentina Drăgușin: Bravo!

Daskiran Semseddin: Loganul am lăsat în faţa firmei. Vin cu aşa aici, parchez şi cu Loganul mă plimb. Ce să fac?

Valentina Drăgușin: Foarte bine.

Daskiran Semseddin: Da.

Valentina Drăgușin: Acuma pă bune, şi-a luat şi el maşină. Meriţi şi tu.

Daskiran Semseddin: Nu e aşa? Trebuie să te plimb şi pe tine.

Valentina Drăgușin: O să mă plimbi şi pe mine. De abia aştept.

Daskiran Semseddin: Da.

Valentina Drăgușin: Chiar mă bucur. Sincer chiar mă bucur. Meritai chestia asta pentru că, puii mei, ai făcut şi tu atâtea în viaţa ta şi... Dar, ţi-am zis, fă ceva cu laboratoarele astea. Chiar vorbeam cu Sorin şi...

Daskiran Semseddin: Eu am banii. Când vreau pot să dau, dar el n-are nimic.

Valentina Drăgușin: Tu munceşti şi tu nu beneficiezi... Să zici: Da, am muncit. Şi să vină luna sau trimestrul, cum e acolo, şi să zici: Da, nene, ăştia sunt banii şi cu asta, basta.

Daskiran Semseddin: Da.

Valentina Drăgușin: Acuma ă bune, tu eşti... Tu alergi în toate.

Daskiran Semseddin: Aşa e.

Valentina Drăgușin: Nu mai ai nici viaţa ta, nici cu Mihaela. Ai văzut, şi pe asta o chinui. Că ai de lucru, că... Că am de dat comisioane. Că n-am bani de aia. Atunci ştii că ai banii tăi. Împarţi colo, colo. Poţi s-o faci fericită. Se duce dracu şi asta, ca femeie. Tu stai şi te chinui, eşti pus între ciocan şi nicovală. Între firmă şi familie. Şi toate se varsă în capul tău.

Daskiran Semseddin: Da.

Valentina Drăgușin: Pă bune, n-ai şi tu satisfacţia ta. Prieteni, prieteni... Da, suntem prieteni. Vă întâlniţi. Ştii cum e. Frate, frate, dar brânza e pe bani. Aşa e o vorbă la noi.

Daskiran Semseddin: Se rezolvă, dar vreau să fac politicos. Primul rând să rezolvăm plăţile, tot.

Valentina Drăgușin: Da, da.

Daskiran Semseddin: De luna viitoare zic: Du-te adună tu biletele, nu mă interesează nimic. Să vedem ce bani îmi aduce.

Valentina Drăgușin: Gândeşte-te ce chin să stai să faci plafonul şi să stai să te milogeşti de fiecare. Stai că n-am bani. Eu te-am văzut pe tine. Tu te-ai organizat şi ai zici: Frate, cât îmi trebuie? Am de dat comisioane, de dat salarii. Ţie ţi-ar merge strună. Până la jumătatea lunii tu ai avea plafonul asigurat.

Daskiran Semseddin: Da.

Valentina Drăgușin: Dar aşa... Stai că mă consult cu Suleyman, stai că nu ştiu ce. Pe bune. Bătaia de cap, că tu vorbeşti cu fiecare în parte...

Daskiran Semseddin: Mai ales astăzi am trimis materiale, muncitorii acolo. Deci nu mai pot.

Valentina Drăgușin: Îţi dai seama! Ai sta şi tu liniştit. Merge şi aia în paralel. De aici acolo, de acolo aici. Şi te-ai descurca altfel.

Daskiran Semseddin: Să vedem. Dumnezeu e mare şi ştie mai bine. Dacă avem acolo pâine, se rezolvă aşa cum vreau eu.

Valentina Drăgușin: Să te ajute Dumnezeu. Nu ştiu. Eu sincer, mi se pare că Suleyman nu prea este un om corect.

Daskiran Semseddin: Nu este. Am aflat şi eu.

Valentina Drăgușin: Sincer. De când ai fost tu plecat în Turcia. Zice: Bilete, bilete. ..... Şi a zis: Stai că n-avem bani. Ce bani? Cu banii înainte. Şi a început să râdă. Şi i-am zis: Măi, Suleyman, la mine banii sunt înainte ca la curve. A început să râdă. Zic: Kemal era un om foarte corect. Da, da, că el e plecat în concediu, dar a zis să vorbesc cu tine. Zic: Probabil nu ştii cum lucrează Kemal. Mi s-a părut că nu e corect. Vrea totul, dar să dea când vrea el.

Daskiran Semseddin: Da.

Valentina Drăgușin: Părerea asta mi-a lăsat mie. Acuma nu ştiu.

Daskiran Semseddin: Lasă că rezolvăm.

Valentina Drăgușin: Plus, faci şi tu cu femeile, dar le faci cu cap. Ăsta parcă prea le face cu vârf şi îndesat.

Daskiran Semseddin: Da. Bine, drăguţă. Vorbim, eu sunt la volan şi încă nu m-am obişnuit cu maşina.

Valentina Drăgușin: Ok! Să te bucuri de ea.

Daskiran Semseddin: Mersi! Hai, te pup!

Valentina Drăgușin: Ok! Vorbim mâine. Pa, pa!

LITA COMISIONALOR

Din listele de comisioane pentru medici şi asistente, dr. Ursu Monica şi asistenta acesteia au primit următoarele sume de bani:

Citylab:

în luna ianuarie 2011, dr. Ursu Monica a primit un comision de 864,54 lei din suma de 8645,41 lei (valoarea totală a biletelor prescrise);

în luna octombrie 2011 pentru 78 de bilete de trimitere prescrise, dr. Ursu Monica a primit suma de 1463,707 lei, reprezentând un comision de 10% din suma de 14637,07 lei (valoarea totală a biletelor prescrise), iar asistenta acesteia suma de 234 lei pentru 78 de puncţii efectuate;

ULTIMA ORA. Cu cine STA IN CELULA Radu Mazare!

Pagina 1 din 2


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI