Cel puțin șase minori din județul Mureș au fost vânduți de părinți traficanților de persoane. Aceștia din urmă i-au luat pe micuți pe semnătură notarială și i-au dus în Marsilia, unde i-au „cazat” sub cerul liber
Zeci de oameni, printre care și minori, din județul Mureș, au ajuns pe mâna traficanților de persoane, încă din anul 2009. Sărăcia i-a făcut victime sigure ale unei rețele „familiale” care era sprijinită de doi preoți din Târnăveni. Oameni săraci cu duhul sau copii ajungeau în biserică și se jurau că nu fură din banii pe care îi câștigau la cerșit. Așa au ajuns să fie lăsați sub cerul liber în Franța, să doarmă pe cartoane și să nu ia nimic din ce agoniseau într-o zi. Căutau mâncare în gunoi, să poată supraviețui. Mai tragic este că printre cei cu această soartă crudă au fost și copii de cel puțin șapte ani. Potrivit procurorilor DIICOT, pentru ca minorul să poată părăsi România, mama acestuia a împuternicit-o pe una dintre membrele grupului, printr- un act notarial, să îi facă pașaport și să îl însoțească în Franța timp de trei luni, chiar și să-i ridice alocația.
FOTO: Copiii erau luați în Marsilia pe semnătură notarială. Traficanții care îi exloatau le ridicau chiar și alocațiile FOTO: AP
În biserică au jurat că nu fură din banii primiți la cerșit
Trei persoane din această rețea au fost reținute, marți, după ce poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii
Bătuți dacă cereau banii
Câteva persoane exploatate au declarat anchetatorilor că au fost bătute de Paul Grancea după reîntoarcerea în țară. Potrivit referatului cu propunerea de arestare, traficantul l-a luat la bătaie pe unul dintre cerșetori și l-a amenințat în momentul în care băiatul i-a cerut banii promiși la întoarcerea în România. În urma exploatării persoanelor, membrii grupului au obținut peste 100.000 euro (sumă ce rezultă din documente bancare). Potrivit anchetatorilor, nivelul de trai al infractorilor era peste medie, în condițiile în care niciunul nu figurează angajat sau administrator al vreunei societăți legal constituite. Din Franța erau trimiși, în medie, 1.500 de euro pe lună.