Reţea de prostituţie organizată de nouă români a fost destructurată în Franţa

Reţea de prostituţie organizată de nouă români a fost destructurată în Franţa

Autorităţile franceze au reţinut nouă cetăţeni români, fiind acuzaţi că au organizat şi condus o reţea de prostituţie în Franţa.

Românii sunt anchetaţi în dosarul legat de o reţea de prostituţie "cu activitate itinerantă" în mai multe localităţi,

Potrivit parchetului Jurisdicţiei Interregionale Specializate din Nancy (estul Franţei) această reţea a fost înfiinţată în octombrie 2017.

Opt dintre suspecţi au fost arestaţi, iar unul este sub control judiciar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Arestările au avut loc la Rouen, Besancon, Tours, Le Mans, Le Havre şi Mulhouse.

„Proxeneţii proveneau din aceeaşi regiune din România şi îşi exploatau în special partenerele, împărţind veniturile", arată procurorii.

Reţeaua publica pe internet anunţuri pentru întâlniri pentru prestaţii contra cost în locuinţe temporare sau hoteluri cu preţ redus”, precizează comunicatul emis de parchetul Jurisdicţiei Interregionale Specializate din Nancy, potrivit dcnews.ro