Resursele „verzi” pot asigura României independenţa energetică

Jeremy Rifkin, consilierul pe probleme de mediu al UE, invită România să ia parte la cea de-a Treia Revoluţie Industrială. România are un uriaş potenţial al resurselor regenerabile şi are capacitatea de a deveni independentă din punct de vedere energetic, a declarat ieri Jeremy Rifkin, preşedintele Fundaţiei pentru Dezvoltare Economică din SUA şi consilier pe probleme de mediu pe lângă Comisia Europeană.

„Hidroenergie, puterea vântului, energia geotermală, energia solară, toate aceste resurse "verzi" vor deschide calea celei de-a Treia Revoluţii Industriale. Aveţi foarte multe avantaje şi trebuie să începeţi să profitaţi de ele”, a mai spus Rifkin, în cadrul unui discurs susţinut astăzi, la Bucureşti.

„Ne apropiem de apusul erei petroliere. Preţul petrolului continuă să crească vertiginos, iar în câteva decenii vor atinge un maximum de consum al combustibililor fosili”, a avertizat el, arătând că uriaşele emisii de carbon ameninţă climatul şi compoziţia chimică a planetei.

Întrebat ce riscă România dacă nu investeşte în resursele regenerabile, expertul american şi-a exprimat convingerea că toate companiile româneşti vor face acest lucru, confruntate cu preţul tot mai mare al petrolului.

„Centralele pe cărbune nu mai sunt o soluţie şi nici cele nucleare. În primul rând, România nu dispune de suficientă apă pentru a răci reactoare suplimentare, iar în situaţii dificile, precum seceta de anul trecut, problema se va adĂnci”, a explicat acesta, arătând că, spre exemplu, Franţa îşi foloseşte 40% din resursele de apă numai în acest scop.

„Aveţi în schimb resurse importante de energie eoliană, solară, termală, hidrologică, ansamblu al cărui potenţial încă nu a fost explorat”.

Reţele energetice inteligente

Potrivit lui Rifkin, noile tehnologii care au făcut posibilă apariţia Internetului pot fi folosite la reconfigurarea marilor reţele de energie astfel încât acestea să stocheze şi să redistribuie energie „verde” produsă de clădiri individuale.

„În circa 25 de ani, milioane de oameni vor putea colecta şi produce local energie regenerabilă. Casele, birourile, fabricile sau chiar vehiculele vor putea stoca această energie sub formă de hidrogen şi o pot vinde prin intermediul unei reţele "inteligente" în întreg spaţiul UE”.

Rifkin a dat ca exemplu proiectul Casa Grande Plant din SUA – un complex imobiliar care-şi produce propria energie folosind resurse regenerabile şi obţine chiar un surplus energetic pe care îl poate valorifica.

„Dacă se poate în SUA, de ce Bucureştiul n-ar putea face la fel?”, a mai spus el. "Deschideţi uşa celei de-a treia revoluţii industriale şi asiguraţi-vă că lăsaţi ceva moştenire generaţiilor următoare", a încheiat cu un sfat expertul american, la finalul conferinţei.

O somitate în materie de modele economice şi problema încălzirii globale, Jeremy Rifkin a ratat ocazia de a cunoaşte oficialităţile din România. Deşi îşi anunţaseră participarea la eveniment, preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, primarul Bucureştiului, Adriean Videanu şi cei doi candidaţi la primăria Capitalei, Vasile Blaga şi Sorin Oprescu, nu au mai onorat cu prezenţa.

(16:40)