Revolta patronilor de resturante. „Aşteptăm urgent să schimbaţi modul de aplicare a acestor restricţii”

Revolta patronilor de resturante. „Aşteptăm urgent să schimbaţi modul de aplicare a acestor restricţii”

Patronii reastaurantelor din Timișoara au ajuns la capătul puterilor după ce s-a luat decizia ca toate restaurantele să fie închise. Reprezentanții se revoltă și cer redeschiderea acestora la capacitatea maximă măcar cu certificatul verde.

O mulțime de reprezentați Horeca riscă iar pierderi uriașe după ce s-au închis restaurantele din Timișoara, iar cazurile de COVID-19 cresc în toată țara de la o zi la alta. Aceștia au trimis de urgentă o scrisoare deschisă către parlament și guvern prin care cer să li se permită să funcționeze în continuare, măcar în baza certificatului verde.

„Dacă am rezistat un an şi jumătate să fim evaluaţi printr-un mijloc de măsură strâmb, dacă s-a dovedit că nu din cauza acestui sector de activitate se răspândeşte virusul, cerem cu insistenţă acum să fim repuşi în drepturi şi să avem libertatea de a funcţiona cu certificatul verde digital. De aceea am făcut toate aceste eforturi, de aceea am susţinut campania de vaccinare, de aceea am fost parteneri alături de autorităţi în găsirea unor măsuri echilibrate de trecere prin pandemie, cu încrederea că vă veni acel moment când vom funcţiona, chiar şi cu restricţii, dar vom continua activitatea şi nu vom mai opri economia! Ne-am bazat pe promisiunea guvernanţilor, însă am fost amăgiţi şi am ajuns azi aici, în acest val 4, când s-a decis închiderea primului mare oraş din România, că de obicei, Timişoara. Ce veţi face, mâine veţi închide Clujul, poimâine Bucureştiul şi după aceea toată ţara?”, a transmis Corina Macri, preşedintele patronatului HoReCa din Timişoara, într-o scrisoare deschisă.

Ne puteți urmări și pe Google News

“La începutul verii am cerut autorităţilor să nu pornească brusc relaxarea economiei, fără control, pentru că vom pierde tot ceea ce am început să construim în primăvară. Aşa s-a întâmplat, piaţa a început să funcţioneze haotic, populaţia nu a mai respectat masurile de protecţie, tipic românescul ”las` că merge şi aşa” şi am pierdut din toate direcţiile. Cei care s-au vaccinat s-au întrebat de ce au făcut-o dacă nu li s-a respectat acest drept fundamental la protecţie şi sunt trataţi la fel că ceilalţi, iar cei care nu au dorit să facă acest gest, au crezut că e o glumă această formă de protecţie şi, că atare, nu mai este nevoie de nicio regulă de siguranţă. Domnilor, luaţi atitudine şi aveţi coloană vertebrală! Nu se poate să continuăm în acelaşi haos şi nesiguranţă!”, mai susţine Corina Macri.

Revolta afacerilor afectate a început

„Aşteptăm urgent să schimbaţi modul de aplicare a acestor restricţii, să învăţăm să trăim şi cu valul 4 şi cu valul 5 şi cu ceea ce vă urma. În speranţa că veţi reuşi în ceasul al 12 lea să gășiţi un echilibru între virus-sănătate- economie-comunitate, ne bazăm puterea dumneavoastră de decizie şi asumare a viitorului acestei ţări”, se mai arată în scrisoare.

Disperați sunt și patronii sălilor de fitness. Din cauza restricțiilor pe termen lung, reprezentanţii unei săli din Timişoara au ajuns la pierderi de 50 de mii de lei lunar şi sunt nevoiţi să-şi mute activitatea în online sau în aer liber pentru a nu-şi pierde angajaţii.

„Mi-e foarte greu să înţeleg decizia autorităţilor care puteau să lase activitatea să funcţioneze pe bază de certificat verde. Nu există un buton de start, restart, azi stăm acasă, mâine venim”, a spus Ramona Olteanu, patroana unei săli de fitness.