Mâncare în condiții EXTREME. Cum arată cele mai CIUDATE 8 restaurante din LUME. Galerie foto INCREDIBILĂ

Mâncare în condiții EXTREME. Cum arată cele mai CIUDATE 8 restaurante din LUME. Galerie foto INCREDIBILĂ

De multe ori, restaurantele pe care le frecventăm ne plictisesc și ne trimit cu gândul la destinații exotice, unde chiar și mâncarea are alt gust și aspect. Dar ce mai zicem atunci când suntem nevoiți să mâncăm în compania unei pisici? Sau, mai rău, la toaletă? Iată cum arată un top al celor mai ciudate opt restaurante din lume.

Clothing Optional Dinners, New York

Un restaurant pentru nonconformiști, fapt exprimat într-un mod simplu, prin numele acestuia. Cu toții știm că, uneori, ieșirea la un restaurant implică mult stres în ceea ce privește alegerea unei ținute corespunzătoare localului li atmosferei. Cu toate acestea, dacă ajungem la acest restaurant, nu mai trebuie să ne facem griji în privința hainelor. Acestea pot rămâne în dulap, deoarece localul le permite clienților să vină...fără ele! Totul a început la inițiativa lui John Ordover, un activist nudist ce și-a invitat clienții să cineze goi în cadrul unui eveniment de importanță majoră ce se desfășura în Manhattan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Modern Toilet - China

Câți dintre noi s-au gândit, vreodată, cum ar fi dacă ar mânca dintr-o toaletă? Înființarea acestui restaurant ciudat a venit în timp ce unul dintre proprietarii săi citea, fiind așezat pe toaletă. Inițial restaurantul servea doar înghețată de ciocolată în forma unui morman cu vârf de materie fecală, însă atunci când umorul acestui restaurant a început să se răspândească și să aibă succes, proprietarii l-au transformat complet și au diversificat meniul. Astfel, toți clienții își servesc micul dejun, prânzul sau cina chiar dintr-un vas de toaletă.

Opaque, SUA

Cina pe întuneric? De ce nu?! Restaurantul „Opaque” din SUA le oferă clienților un mod deosebit de a-și savura preparatul din farfurie. În acest restaurant, simțul gustativ și simtul olfactiv vor fi ghizii clienților pe tot parcursul experienței culinare, deoarece masa se servește în întuneric deplin. Un lucru surprinzător și, totodată, de apreciat, îl constituie faptul că toți ospătarii au deficiențe de vedere, fiind complet orbi. De aceea, masa la „Opaque” poate fi considerată una din cele mai inedite experiențe din viața unui om.

El Diablo, Spania

O vizită în Spania poate fi una memorabilă, mai ales atunci când vine vorba de preparatele culinare delicioase. El Diablo (Diavolul, n.r.) este un restaurant inedit. Cei care îi calcă pragul sigur vor avea parte de o experiență de neuitat. Preparatele sunt atent pregătite de bucătari iscusiți pe un grătar ce se află deasupra unui vulcan activ, lucru ce poate genera, cu ușurință, panică în rândul clienților. Până la urmă, un vulcan activ poate erupe oricând.

Vampire Café, Tokyo

În Tokyo, poveștile noastre din Transilvania cu vampiri au depășit limita normalului. Ingenioși, proprietarii unei cafenele au decorat-o într-un stil „macabru”, unde oricine poate să simtă că se află chiar în casa Contelui Dracula. Mobilierul este decorat cu catifea rosie luxoasă și totul în jur emană o atmosferă misterioasă. Aici există, evident, numeroase sicrie negre înconjurate de lumânări, pentru ca atmosfera să fie una de neuitat.  

Dinner in the Sky, Belgia

O masă la înălțime, din toate punctele de vedere. Restaurantul „Dinner in the sky” oferă o priveliște uimitoare și o experiență ce nu poate fi uitată prea ușor. Din păcate, cei ce suferă de rău de înălțime nu vor putea vreodată să cineze la un asemenea restaurant, din cauza faptului că masa se află la 45 de metri de sol. Și nu, nu este vorba de un restaurant, ci de o simplă masă suspendată, înconjurată de mai multe scaune. Aici, clienții sunt legați cu centuri de siguranță asemănătoare celor din parcurile de distracții , iar totul este susținut de o macara uriașă. Mai mult, bucătarii prepară absolut toate mâncărurile „la înălțime”, chiar sub ochii clienților înfometați.

Ninja – New York

O masă desprinsă din filmele de acțiune. Restaurantul „Ninja” nu face altceva decât să recreeze, într-o manieră realistă, un sat tradițional al asasinilor japonezi care su fascinat lumea de secole întregi. Chelnerii sunt îmbrăcați ca niște ninja veritabili, iar întreg localul arată ca un labirint ciudat ce păcălește clienții până ce aceștia ajung în „satul” propriu-zis. Acolo, aceștia se pot delecta cu preparare culinare asiatice delicioase.

Cabbages and Condoms – Bangkok

Cabbages and Condoms chiar este un restaurant cu nume sugestiv. Deși clienții sunt, de multe ori, sceptici în privința acestuia, până la urmă descoperă că atmosfera din interior este chiar plăcută. Localul este decorat, așa cum îi spune și numele, cu ajutorul prezervativelor de diverse culori. Motto-ul acestuia este: „Our food won’t get you pregnant”. (Mâncarea noastră nu te va lăsa însărcinată, n.r.)