Restanţierii, salvaţi de la executarea silită prin insolvenţă

Persoanele fizice care nu îşi mai pot plăti ratele restante la bănci pot scăpa de executarea silită, dacă deschid procedura insolvenţei.

Astfel, persoana are are un credit pe care nu îl mai poate rambursa din motive obiective, cum este pierderea locului de muncă, şi care a acceptat deschiderea procedurii insolvenţei va scăpa total sau parţial de datoriile anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii. Aceasta, în condiţiile în care bunurile sale sunt insuficiente pentru plata întregii mase credale şi dacă instanţa i-a acordat beneficiul scuzabilităţii, se arată în proiectl aprobat de senatori.

Mingea e la deputaţi Cu doar trei voturi împotrivă, senatorii au adoptat azi o propunere legislativă privind insolvenţa persoanelor fizice, iniţiată de senatori PDL. Propunerea a fost susţinută de toate grupurile parlamentare.

Pentru a deveni lege, propunerea trebuie să treacă şi de Camera Deputaţilor şi să primească aviz favorabil şi de la Cotroceni.

Ce mai stabileşte legea:

  • debitorul de bună credinţă care, fie prin plan, fie prin plata anticipată, a acoperit un minimum de 75% din valoarea totală a creanţelor acceptate în lista creditorilor, va beneficia de închiderea anticipată a procedurii şi de ştergerea din toate registrele de publicitate şi evidenţele publice a consecinţelor juridice ale insolvenţei.
  • pot fi supuse procedurii insolvenţei şi persoanele fizice lipsite de capacitate de exerciţiu sau cele cu capacitate de exerciţiu restrânsă aflate în stare de insolvenţă declarată de instanţa competentă, care vor sta în justiţie în procedura prevăzută de această lege prin reprezentanţii lor legali.
  • pot fi supuse falimentului personal şi persoanele fizice care exercită, de drept sau de fapt, conducerea unor persoane juridice aflate în procedura insolvenţei, precum şi persoanele fizice care au intervenit în mod fraudulos în afacerile unei persoane juridice.