Reşiţenii au rezolvat problema: nu se mai plătesc subvenţii pentru că nu mai dau căldură deloc

Oraşul Reşiţa a rămas, noaptea trecută, fără apă caldă şi riscă să intre în iarnă fără căldură în calorifere, după ce E.On Gaz a decis sistarea gazului către compania locală de termoficare

CET 2010 Reşiţa are o datorie către E.On în valoare de 4,6 milioane de lei, bani pe care în ciuda eşalonărilor nu are cum să îi plătească.  În consecinţă, gazul a fost tăiat, iar aproximativ 5.000 de persoane, dar şi şcolile şi instituţiile publice nu mai sunt alimentate cu apă caldă, iar edilii Reşiţei spun că nu ştiu dacă vor rezolva problema până la începerea sezonului rece.

În prezent, societatea de termoficare a Reşiţei, CET 2010 Reşiţa, este în faliment, iar pentru că nu şi-a recuperat datoria, furnizorul de gaz a sistat alimentarea centralei termice. La mijloc este un adevărat lanţ al slăbiciunilor: vechea societate de termoficare a reţiţenilor, CET Energoterm Reşiţa, şi-a închis porţile la data de 1 aprilie, dijn cauza datoriilor, activitatea ei fiind preluată de actuala companie, CET 2010 Reşiţa, care a intrat rapid în incapacitate de plată.

Reprezentanţii companiei de gaz spun că E.On Energie România şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale asumate faţă de CET 2010 Reşiţa. "Relaţiile contractuale dintre E.ON Energie România şi CET 2010 Reşiţa au încetat la data de 31 august a.c. În consecinţă, în momentul de faţă compania noastră nu mai este furnizor de gaze naturale pentru CET 2010 Reşiţa. În ceea ce priveşte furnizarea agentului termic către consumatori, aceasta cade în sarcina producătorului de energie termică şi a autorităţilor locale", a declarat Florentina Maghiar, purtătorul de cuvânt al companiei.