Deși Curtea Constituțională a emis decizia 802/2017, prin care este âinterzis obținerea de probe, în diverse dosare penale, prin constrângere fizică sau psihică, ceea ce fac procurorii clujeni aduce aminte de vremurile NKVD-ului sovietic.
La Cluj, în mai multe dosare aflate pe rolul parchetelor locale, există mai multe dosare în care martorii au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru mărturie mincinoasă, și trimiși în arestul IPJ Cluj, încălcându-se astfel principiul loialității, care prevede că probele trebuie adunate fără folosirea forței sau a unor diverse constrângeri.
Dacă în ceea ce privește DNA, ne-am obișnuit cu abuzuri și încălcări grave a drepturilor garantate de Constituție, fapte vizibile în tot mai desele sentințe de achitare, în ultima vreme și procurorii de la parchetele ordinare comit abuzuri care mai de care mai grosolane.
Mai mulți avocați din Baroul Cluj susțin faptul că procurorii care funcționează pe lângă Parchetul Curții de Apel Cluj, se comportă ca niște adevărați anchetatori de pe vremea NKVD-ului sovietic.
L-au trimis la arest să se mai gândească
Avocații susțin că martorii chemați la audieri, sunt puși să declare ceea ce știu, iar dacă cele declarate nu sunt pe placul procurorului, sunt reținuți pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă. ”În ce țară am ajuns să trăim? Codul de Procedură Penală spune că martorul este chemat să declare ceea ce știe într-o speță dată, ori dacă tu îl reții pentru 24 de ore și îl trimiți într-o celulă alături de hoți și tâlhari, ce adevăr mai poate spune acesta? Pe ală care îl vrea procurorul?”, a relatat avocatul.
Un astfel de caz este al unui bărbat din Cluj Napoca, chemat să ca și martor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, în calitate de martor. Martorul are 40 de ani și este angajat la o instituție publică din Cluj Napoca. Bărbatul a mai fost audiat și la DNA, unde procurorii s-au comportat perfect normal. ”Cei de la DNA nu au găsit probe și au declinat cercetarea la parchetul local, unde martorul a fost citat să se prezinte la audieri. A declarat ceea ce știe, după care, a doua zi, a fost sunat de procurorul de caz care i-a spus să vină din nou la Parchet, pentru că va fi audiat pentru mărturie mincinoasă. A doua zi, procurorul l-a informat că va fi reținut 24 de ore , ceea ce s-a și întâmplat”, mai spune avocatul.
Intimidare și încălcarea legii
Înainte de a fit reținut, procurorul i-a spus martorului, la intimidare, să se pregătească pentru un mandat de 30 de zile, asta cu toate că este cunoscut faptul că pentru mărturie mincinoasă nu se poate dispune arestarea unei persoane, deoarece limitele de pedeapsă a infracțiunii sunt mici, între unu și trei ani. ”Dacă procurorul, avea dubii în legătură cu adevărul putea dispune proba cu detectorul de minciuni, dar nu a făcut asta. Procurorul a marșat pe faptul că mărturia care nu îi convenea, putea fi retrasă de către martor, iar în acest caz acesta nu mai răspunde penal. Este o încălcare gravă a principiului loialității, care spune că procurorul nu poate folosi forța sau o altă formă de presiune pentru a obține o mărturie. Ori, să trimiți un om la închisoare pentru 24 de ore este o formă de presiune”, spune avocatul.
Principiul loialității este prevăzut de articolul 1o1 din Codul de Procedură Penală. Procurorul este obligat să ”nu folosească violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe”.
Chiar și Curtea Constituțională a emis o decizie, 802/2017, care condamnă adunarea probelor de către procuror, cu nerespectarea articolului 101 din Codul de Procedură Penală. ”Cu toate acestea, Curtea a reținut că robele pot fi viciate atât prin încălcarea prescripțiilor procedurale de administrare a lor, cât și prin obținerea probelor prin metode nelegale. Or, Curtea observă că legea pocesual penală în vigoare inerzice în mod absolut aministrarea probelor prin practici neloiale, prin dispozițiile art.101 alin.(1)-(3), ca și folosirea procedeelor de obținere nelegală a probelor, legiuitorul excluzând în mod absolut atfel de practici/procedee din câmpul legalității”. Cu toate astea, procurorii se prefac că această decizie nu există, deși este general valabilă și obligatorie.
Procurorii recunosc
Procurorul Mirel Toader de la Parchetul Cluj Napoca a declarat că este vorba doar de un singur caz. ”Chestiunile care țin de aprecierea subiectivă asupra efectelor unui act sau măsuri procesuale nu intră în sfera noțiunilor de informație de interes public, așa cum este definită de lege”, a spus procurorul Mirel Toader.
Din informațiile EvZ, această presiune psihică asupra martorilor se folosește des, și la Parchetul Turda. Potrivit Biroului de Presă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, în ultimele luni, au existat trei dosare în care martorii au fost intimidați, prin emiterea unor ordonanțe de reținere pentru 24 de ore. ”La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, în perioada 01.01.2017 - prezent au fost identificate trei cauze penale în care s-a dispus măsura preventivă a reţinerii faţă de persoane cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 din C.pen.”, susține această instituție.