Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, va fi cercetat în libertate. Fiul său, Vlad Cosma, urmează să fi e audiat luni în Comisia Juridică şi îşi poate pierde imunitatea parlamentară. Procurorii DNA au făcut legătura între afacerişti mituitori şi familia care conduce judeţul Prahova.
Afaceristul Răzvan Alexe, cu relaţii în lumea interlopă, este persoana care negocia cu patronii unor firme şpăgile pentru preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma (68 de ani), şi fiul acestuia, deputatul PSD de Mizil, Vlad Cosma (31 de ani). Procurorii DNA spun că cei trei ar fi încasat aproape un milion de euro de la oameni de afaceri, care primeau în schimb contracte supraevaluate. Martori protejaţi Alexe este prieten din copilărie cu Vlad Cosma şi cu sora acestuia, notăriţa Andreea Cosma- Saad (39 de ani). El este în arest preventiv din noiembrie 2013. Potrivit unor surse judiciare, cele mai importante probe ale procurorilor DNA în acest dosar sunt mai multe convorbiri telefonice şi declaraţiile a trei martori cu identitate protejată. De teama lui Mircea Cosma, aceştia au acceptat să facă mărturisiri complete doar sub protecţia legii şi au primit numele de cod: Eugen Dobre, Ion Barbu şi Ion Răcoare. Martorii au explicat că Alexe folosea ca paravan societăţile S&S Wizard Advertising SRL Ploieşi şi Marconstruct Company SRL Ploieşti. Şpaga se dădea prin intermediul unor facturi fictive, iar Alexe împărţea banii cu Vlad Cosma. Locotenentul lui Alexe este Marcel Păvăleanu, fost consilier al Secretariatului General al Guvernului, al cărui nume apare în actele unor societăţi. Păvăleanu este arestat într-un dosar din Prahova, pentru o evaziune fiscală şi spălare de bani în valoare de 35 de milioane de euro. Alături de Păvăleanu mai este pusă sub acuzare şi Andreea Cosma- Saad. Primul denunţ Unul dintre denunţătorii din acest dosar, Ion Dumitru, administrator la Star T&D SRL din Blejoi, a povestit că a fost contactat de Alexe, care l-a chemat la o întâlnire. "Mi-a comunicat că a fost împuternicit de preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, să gestioneze toate lurările şi licitaţiile ce vor fi executate/organizate pe raza judeţului Prahova, din fondurile publice din bugetul administrat de CJ Prahova", a povestit acesta la DNA. Dumitru a explicat că Alexe i-ar fi spus direct: "Din acest moment eu fac cărţile" şi a cerut un comision de aproximativ 15% din toate contractele publice. Şpaga a fost dată pe facturi, iar mai mulţi afacerişti au recunoscut că au virat bani pe subcontractări fictive. Astfel, Ion Dumitru (Star T&D SRL Blejoi) şi Nicolae Onae (Coni SRL Măneşti) au virat 5,4 milioane de lei în conturile celor două firme controlate de Alexe. Potrivit DNA, Costin Gimi Palada (Cast SRL Băneşti) a plătit suma de 6,7 milioane de lei. În perfuzii Curtea Supremă a decis aseară ca Mircea Cosma să fie cercetat în libertate. Procurorii DNA au declarat recurs. Când a fost reţinut pentru 24 de ore, marţi, Cosma s-a îmbolnăvit de inimă. El a fost internat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Ploieşti. La Curtea Supremă, el a fost însoţit de Daniel Nicolae, şeful Serviciului de Ambulanţă Prahova. La ora 15, după ce i-a expirat mandatul de reţinere, era mai vioi: "Am tensiunea 18 şi trebuie să mă duc înapoi la spital, atâta doar că acum mă duc în calitate de persoană liberă". Vlad Cosma va fi audiat luni la Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, unde se va discuta ridicarea imunităţii.