Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti a inițiat discuțiile cu liderii fracțiunilor parlamentare privind necesitatea desemnării unui candidat la funcția de premier și formării unui nou Guvern.
Șeful statului a avut întrevederi cu președintele fracțiunii PDM, Marian Lupu, și cel al PLDM, Vlad Filat, precum o discuție telefonică cu președintele fracțiunii PCRM, Violeta Ivanov, iar în scurt timp, urmează să-l contacteze și pe președintele fracțiunii PL, Mihai Ghimpu.
Amintim că după demisia premierului Chiril Gaburici la data de 12 iunie, partidele politice parlamentare au la dispoziție o perioadă de trei luni pentru desemnarea unui nou Guvern.