Republica Moldova dezbate schimbarea sistemului electoral. Cine vrea UNINOMINALE și de ce

Republica Moldova dezbate schimbarea sistemului electoral. Cine vrea UNINOMINALE și de ce

Partidul Democrat din Moldova, de guvernământ, a depus un proiect de lege pentru schimbarea sistemului electoral, transforarea lui din vot pe liste în vot uninominal, astfel încât parlamentarii să fie aleși direct, dar criticii acestei idei bănuiesc că în spatele inițiativei se ascunde ceva.

Actualul sistem electoral este pus în discuție în contextul în care politicienii și societatea dezbat proiectul de lege care să înlocuiască listele de partid prin vot de reprezentare proporțional cu un sistem de pluralitate „câștigătorul ia tot”, care înseamnî că alegătorii vor vota direct pentru un candidat din districtul lor.

Propunerea, depusă la începutul lunii martie, discutată, vineri, în Parlament, a venit de la liderul PDM, Vlad Plahotniuc.  Faptul că proiectul vine de la un om de afaceri controversat, cel mai bogat din țară, a ridicat îngrijorări, inclusiv prin faptrul că partidele cu mai puține resurse financiare  vor fi dezavantajate, scrie Balkan Insight.

Politicienii pro-europeni spun că aceasta ar fi singura modalitate de a preveni victoria categorică la alegerile viitoare a Partidului Socialist al președintelui Igor Dodon.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit proiectului PDM, diaspora moldoveană va avea proprii reprezentanți în Parlament. Votanții din anumite districte electorale vor avea dreptul de a-și demite deputații, dacă se dovedesc ineficienți.

PDM a început o campanie în Modova, unde membrii partidului le explică cetățenilor ce înseamnă noul sistem electoral: „Votul tău, parlamentarul tău! Tu alegei un om, nu o listă”, este sloganul campaniei.

„Este important să dezbatem asta, așteptăm ca primele reacții emoționale să se calmeze și vrem dialog cu argumente”, a scris Plahotniuc pe Facebook.

Oamenii trebuie să înțeleagă cine sunt susținătorii actualului sistem cu liste și care le sunt argumentele pentru ca alegtătorii să nu voteze direct parlamentarii, a adăugat el.

Partidul Acțiunii și Solidarității, PAS, partidul Maiei Sandu, rivala lui Dodon la prezidențiale, a boicotat dezbaterea de vineri. PAS consideră că noul sistem ar permite partidului aflat la guvernare să împartă districtele electorale așa cum își dorește. Nu ar exista o reprezentare corectă în Parlament, consideră PAS, pentru că va fi ales doar un candidat pe district, așa că oamenii care votează pentru candidați ce nu ajung în Parlament, nu vor fi reprezentați. De asemenea, partidele mai mici, cu bugete mici nu vor reuși să strângă voturi.

PAS a dat exemplul țărilor vecine care au renunțat la sistemul uninominal, pentru că ar încuraja corupția. „State vecine precum România, Ucraina și Georgia au avut experiențe nefericite cu sistemul pluralist. Ei au renunțat la acestam după ce și-au dat seama că este un eșec, pentru că duce la alegerea baronilor locali”, a explicat PAS într-un comunicat.

PAS cited the examples of neighbouring states that have given up the plurality system because it allegedly encouraged corruption.

Președintele Dodon a declarat că și el se opune proiectului: „Dacă Parlamentul aprobă proiectul, eu îl voi bloca”, a spus el.

Săptămâna trecută, președintele a semnat un decret pentru organizarea unui referendum pentru 24 de septembrie.

Moldovenii vor decide dacă vor da președintelui puterea de a dizolva parlamentul și de a organiza alaegri anticipate.