Reproșurile primarului către amantă. Nichita: „Ai dragoste față de Băsescu!”

Obsesia edilului din Iași față de fostul președinte al României a ajuns la asemenea cote, încât și-a acuzat iubita de „băsism”

Primarul orașului Iași, Gheorghe Nichita (PSD), avea o singură dorință: fostul președinte al României, Traian Băsescu, să ajungă în pușcărie. Edilul este în arest la domiciliu și este acuzat că și-a spionat fosta iubită, Adina Samson, cu ajutorul unor șefi din Poliția Locală și a unor interlopi. El era supărat că femeia nu a vrut să se mărite cu el și l-a părăsit.

„Vezi ce-ți dorești!”

Potrivit unor interceptări, nedatate, publicate ieri de site-ul stiripesurse.ro, Nichita o acuza pe iubita sa că este „băsistă”, deci nu este de acord cu el, în timp ce antibăsiștii erau cei din PSDpartid din care face parte. „Vezi cum vorbesc cu mine oamenii, mă...”, încerca să-și argumenteze teza primarul. În zadar a vrut Adina Samson să-i explice că discuția aceasta este „răsuflată”, primarul era de neoprit.

FOTO: Adina Samson 

În final, iubita sa chiar i-a spus: „Vezi că dacă dorești răul altuia și te-ai rugat pentru asta, s-ar putea să ți se întâmple ție”.

„Să-l văd și pe el că ajunge în pușcărie... pentru ce a făcut”

Nichita: Măi, tu nu înţelegi?

Adina: Măi, mă laşi?

Nichita: Da’ tu mă laşi?

Adina: Nu te mai îmbăta cu apă rece.

Nichita: Băi, lasă-mă-n pace, îmi spui mie? Păi cum, eu nu știu treaba asta? Eu (sunt?) împotriva lui total... Asta îmi doresc și eu, să-l văd în pușcărie pe Băsescu mâine.

Adina: Chestia asta nu o să mai țină, cu Băsescu, nu o să mai fie...

Nichita: Să-l văd și pe el că ajunge în pușcărie... pentru ce a făcut...

Adina: Dacă o să meargă... o să fie...

Nichita: Păi să meargă în p... mamii lui, că m-am săturat de ce a făcut... a împărțit lumea asta în două.

Adina: Vezi că dacă dorești răul altuia și te-ai rugat pentru asta, s-ar putea să ți se întâmple ție.

Nichita: Nu-mi place să-i văd pe alții chinuindu-se, dar așa a făcut-o el.

Adina: Acuma, Băsescu nu are nicio chestie.

Nichita: Tu ai opțiunea ta, ai dragostea față de Băsescu și asta-i...

Adina: Dar nu am nicio dragoste față de Băsescu, dar Băsescu în această situație nu are nicio legătură.

Nichita: De la el a început ura asta în România.