Președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind arhiva SIPA, Viorel Salan, a declarat, marți, că în cadrul audierii s-a discutat despre certificatele ORNISS, subliniind că accesul la arhiva SIPA „era în sarcina ANP-ului (Administrației Naționale a Penitenciarelor)”.
În comisia de anchetă privind arhiva SIPA au fost audiați, marți, reprezentanții ORNISS și RASIROM.
„Am audiat pe reprezentații ORNISS în persoana primului adjunct și respectiv director juridic (Ioan Anghel n.r.)și directorul tehnic de la RASIROM (Ion Mihai n.r).”, a afirmat președintele comisiei de anchetă privind arhiva SIPA.
De asemenea, acesta a precizat că „dacă Joița Tănase nu a răspuns solicitării noastre, dl. Boton ne-a răspuns că este plecat din țară, iar Ioan Amariei din motive de sănătate (nu a venit n.r.), însă domnia sa a fost cooperant în sensul în care și-a oferit disponibilitatea să răspundă unui set de întrebări”.
Întrebat de jurnaliști dacă au discutat despre accesul în arhiva SIPA, dat fiindcă orice persoană care intra în respectiva arhiva îi trebuia certificat ORNIS, Salan a răspuns că: „Am discutat de documentele, așa cum dvs. bine spuneți, este vorba de certificatele ORNISS, dar în ce privește accesul efectiv era în sarcina ANP-ului, pentru că era instituția care trebuia să reglementeze accesul, să pună în aplicare.”
În același context, președintele comisiei de anchetă a anunțat că „urmează într-o ședință viitoare să fie chemati inclusiv foștii directori ai ANP și actualul director al ANP-ului, pentru a ne comunica tocmai aceste aspecte care sunt cuprinse în hotărârea 585 în ce privește măsurile atât de protecție fizică, dar și măsurile procedurale care trebuiau luate pe locurile de depozitare.”