REPLICA lui Tudose la ACUZAȚIILE DE PLAGIAT. Ce DEZVĂLUIRI face despre colaborarea cu SRI

Premierul desemnat, Mihai Tudose, a declarat, astăzi, că nu a plagiat în lucrarea de doctorat și că nu a avut nicio colaborare cu SRI.

„Lucrarea mea de doctorat a fost făcută pentru mine, pentru a acumula nişte cunoştinţe. (...) Nu a fost făcută pentru a căpăta în baza ei funcţii, posturi sau remuneraţii”, a precizat Tudose, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Întrebat dacă a plagiat, el a răspuns că „în opinia mea, nu".

De asemenea, Tudose a afirmat că nu a avut şi nu are nicio colaborare cu SRI.

El a adăugat că nu are „sentimentul că am câştigat un premiu, ci dimpotrivă, am fost desemnat (...) să mă duc să muncesc pentru ţară. Prioritatea va fi implementarea programului de guvernare cu un control politic - şi nu mă ascund de aşa ceva, foarte strict, aproape săptămânal pentru început, până recuperăm întârzierile. Vom implementa câteva măsuri noi la care s-a lucrat în ultimele două săptămâni”.

EVZ vă prezintă lista viitorilor miniștri pe care PSD și ALDE i-au votat să facă parte din noul Guvern condus de Mihai Tudose. Noul cabinet urmează să fie votat joi în Parlament și să depună, în aceeași zi, jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni.