Reparatorii locomotivelor CFR Călători au intrat în grevă

Reparatorii locomotivelor CFR Călători au intrat în grevă

Marți dimineață, de la ora 7.30, angajaţii societății care prestează serviciul de reparații și întreținere a locomotivelor din parcul CFR Călători au încetat lucrul în toată ţara, au declarat, pentru Jurnaliştii.ro, surse din sistemul feroviar.

Angajații SCRL au protestat astfel, fiind nemulțumiți de faptul că  încă nu a fost semnat contractul cu CFR Călători, iar în acest context salariile lor nu le mai sunt garantate. Pe de altă parte, compania SCRL este în insolvenţă, iar valoarea contractelor cu CFR Călători (aflate în derulare) nu garantează plata salariilor pe întreg anul.

”Angajaţii au refuzat să mai lucreze, însă avem promisiuni de la CFR Călători că vom avea contracte astfel încât să putem acoperi salariile oamenilor pe întreg anul în contextul în care avem o multitudine de probleme. Acum, lucrul a fost reluat”, au precizat sursele pentru Jurnaliștii.ro.

Aceleași surse au mai precizat faptul că actualul director al CFR SA, Vali Dorobanţu forţează recrutarea personalului din punctele de lucru ale SCRL, fapt care determină falimentul societăţii.

Ne puteți urmări și pe Google News