„Renovare”, la Premiile Academiei Europene de Film

„Renovare”, la Premiile Academiei Europene de Film

BAFTĂ. Scurtmetrajul „Renovare”, regizat de tânărul şi apreciatul cineast Paul Negoescu, a câştigat Premiul EFA la Festivalul Curtas Vila do Conde, cel mai important festival de scurtmetraj din Portugalia, a cărui a 17-a ediţie s-a încheiat ieri.

Şi mai important este că Premiul EFA Vila do Conde, acordat celui mai bun film european din competiţie, presupune automat şi nominalizarea scurtmetrajului la Premiile Academiei Europene de Film. „Renovare” a fost prezentat în premieră la Festivalul de Film de la Berlin şi prezintă o familie prinsă în febra redecorărilor.

Din distribuţie fac parte Simona Bondoc, Clara Vodă, Andrei Runcanu, Mircea Rusu, Diana Cavaliotti. Ceremonia de decernare a Premiilor Academiei Europene de Film va avea loc pe 12 decembrie, în oraşul german Ruhr.

Ne puteți urmări și pe Google News