Republica Moldova. Deputata, care a fost dată afară din PAS, Victoria Cazacu, a anunțat că aderă la Partidul Nostru, condus de candidatul la Președinție, Renato Usatîi. Plecarea sa nu i-a mirat pe colegii săi de partid. Aceștia spun că decizia de a o exclude a fost una corectă, în contextul în care fiica sa figurează într-un dosar de corupție.
Vrea să devină vocea lui Usatîi în Parlament
Anunțul despre aderarea sa la Partidul Nostru, condus de Renată Usatîi, a fost făcut în cadrul unui briefing de presă.
„Familia noastră a devenit ținta atacurilor din diferite părți, am simțit pe propria piele ce înseamnă justiția televizată, care e ca și în bancul cu fata popei. Din păcate, pe mulți, inclusiv din conducerea țării, nu-i interesează adevărul, dreptatea și justiția corectă. Se toarnă găleți cu murdărie peste om, care trebuie, de unul singur, să se spele și să demonstreze că este curat. Anunț că ader la Partidul Nostru, pentru a deveni vocea tuturor inițiativelor legislative ale echipei acestei formațiuni”, a declarat Victoria Cazacu.
De altă parte, PAS menționează că decizia de a o exclude din formațiune a fost una corectă.
„Victoria Cazacu a fost dată afară din partid și din fracțiune în luna aprilie. Pentru comportament incompatibil cu valorile PAS. Astăzi se reconfirmă că decizia noastră de a o exclude a fost una corectă”, a comentat Adriana Vlas, purtătoare de cuvânt a fracțiunii PAS în Parlament.
De ce a fost exclusă din partid
Pe data de 1 aprilie, ofițerii Centrului Național Anticorupție au efectuat percheziții la Aeroportul Chișinău. Este vorba despre un dosar de corupție în care figurează șapte persoane.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a confirmat că printre inspectorii vamali cercetați este și fiica deputatei.
Două zile mai târziu, Biroul Permanent Național al PAS a exclus-o din partid. Inițial, i-a cerut să-și depună mandatul, dar aceasta nu a fost de acord.