Renate Weber, pusă la zid. ”Spitalele nu sunt locuri de detenție”

Renate Weber, pusă la zid. ”Spitalele nu sunt locuri de detenție”

Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” din București, a răbufnit cu privire la notificarea primită din partea Avocatului Poporului.

Noi vrem să știm foarte clar, din momentul în care vom fi monitorizați, mergând pe această linie, dar eu vă spun foarte ferm: Indiferent ce se întâmplă cu viitorul meu, eu ca manager nu accept această formă de monitorizare și voi face apel la Justiție.

Accept monitorizarea privind respectarea drepturilor pacientului, dar în niciun caz într-un spital nu o să apară pe pereți, când intră omul la internare și se uită și vede că „acest spital este monitorizat privind prevenirea torturii” și că scopul monitorizării este „consolidarea protecției pacienților împotriva torturii și pedepselor și a tratamentelor inumane sau degradante și a exercitării fără discriminare a drepturilor”.

Îmi pare foarte rău, dar nu voi da curs acestei cereri și trebuie să cer – și insist – ca acești termeni să fie schimbați. Atât!”, a declarat Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș” din București, la Digi 24.

Ne puteți urmări și pe Google News