Renașterea Aeroportului Băneasa: Imagini spectaculoase au făcut senzație pe internet. Când va fi operațional FOTO/VIDEO

Renașterea Aeroportului Băneasa: Imagini spectaculoase au făcut senzație pe internet. Când va fi operațional FOTO/VIDEO sursă: Facebook/Bucharest Airports

Lucrările de restaurare de la Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, al treilea cel mai vechi aeroport din întreaga lume, se apropie de final, potrivit anunțului directorului general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, George Dorobanţu. Ansamblul va fi deschis pasagerilor la capacitatea sa maximă începând cu primăvara anului 2022.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a marcat, joi, finalizarea lucrărilor de modernizare a aeroportului Băneasa. La eveniment a participat și ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu. Lucrările au debutat anul trecut, în luna februarie, în cadrul proiectului de investiții „Reabilitarea şi refuncţionalizarea interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă de la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu (AIBB-AB)”, suma contractului fiind în valoare de 66.629.040, lei fără TVA (inclusiv cheltuieli diverse şi neprevăzute), iar valoarea decontată de 96%.

Modernizări de ultimă generație la Aeroportul Băneasa

Ansamblul Internaţional Bucureşti-Băneasa dispune de echipamente de ultimă generație, unele dintre ele chiar mai performante decât cele de la Aeroportul Otopeni, care va intra și el în lucrări de modernizare.

„Urmează montarea echipamentelor altor instituţii conectate cu aeroportul, precum poliţia de frontieră şi cei care asigură securitatea pasagerilor, urmând ca anul viitor, probabil în martie-aprilie, să putem să avem aeroportul operaţional 100%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vom putea încărca sau descărca un avion de pasageri în circa o oră, o oră şi ceva, ceea ce înseamnă că suntem destul de eficienţi din perspectiva fluxurilor”, a anunțat George Dorobanţu.

Aeroportul va putea procesa cel puțin 200 de pasageri în 60 de minute, iar, potrivit lui George Dorobanțu, timpii de așteptare pentru zona business sunt aproape inexistenți.

Capacitate anuală de un milion de pasageri 

Potrivit șefului CNAB, obiectivul stabilit pe termen lung este atingerea unei capacități anuale de circa un milion de pasageri, și dacă va fi posibil, chiar mai mult. „Targetul nostru este să ne axăm pe zborurile business şi pe cele charter. Putem opera doar în intervalul orar 6 dimineaţa - 10 seara, adică doar pe anumite segmente de pasageri.

Un alt obiectiv este ca acest aeroport să fie un buffer pentru Otopeni, în perioadele aglomerate, care să preia o parte din zborurile de pe Otopeni”, a mai precizat George Dorobanţu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

sursă foto: Facebook/Bucharest Airports