REMEMBER 4 martie 1977. Ce a însemnat ziua MARELUI CUTREMUR de-a lungul istoriei. Personalități care s-au născut sau au murit la această dată

REMEMBER 4 martie 1977. Ce a însemnat ziua MARELUI CUTREMUR de-a lungul istoriei. Personalități care s-au născut sau au murit la această dată

Ziua de 4 martie a rămas întipărită în memoria românilor ca o dată în care a avut loc unul dintre cataclismele secolului XX. La 37 de ani de la devastatorul cutremur ce a lovit România,„Evenimentul zilei” vă propune o altfel de trecere în revistă a ceea ce a însemnat această dată din calendar, de-a lungul istoriei.

Istoricii au punctat faptul că 4 martie este a 63-a zi a calendarului gregorian. Unele dintre cele mai importante evenimente semnalate în această zi au fost: 1275: Astronomii chinezi observă o eclipsă totală de soare în China 1461: Războiul celor două roze: Regele Henric al VI-lea al Angliei care aparținea casei Lancaster este detronat de către vărul său, care va deveni regele Eduard al IV-lea și care aparținea casei York 1665: Regele Angliei, Charles al II-lea declară război Țărilor de Jos 1789: Intrarea în vigoare a Constituției SUA 1801: Thomas Jefferson a depus jurământul ca președinte al SUA, primul de la inaugurarea noii capitale a SUA la Washington 1821: Revoluția de la 1821: Oastea lui Tudor Vladimirescu, supranumită Adunarea norodului, ocupă Slatina 1907: Răscoala țărănească din 1907: Peste 2.000 de țărani răsculați pătrund în Botoșani, unde au loc ciocniri sîngeroase cu armata 1915: Guvernul rus înaintează ambasadorilor Franței și Angliei la Petrograd un memorandum în care își exprimă hotărîrea de anexare la Rusia a Constantinopolului și a strîmtorilor Bosfor și Dardanele. Guvernele francez și englez nu s-au împotrivit 1923: Se creează Liga Apărării Național-Creștine (LANC), organizație extremistă, condusă de profesorul universitar A.C. Cuza, din care s-a desprins Garda de Fier 1946: Frank Sinatra lansează primul său album The Voice Of Frank Sinatra 1947: Semnarea Tratatului de la Dunkerque, de alianță între Franța și Marea Britanie 1963: La Paris, șase oameni sunt condamnați la moarte pentru conspirație de asasinat asupra președintelui Charles de Gaulle 1966: The Beatles: Într-un interviu publicat în „The Evening Standard”, John Lennon comentează, Acum suntem mai populari decât Iisus, afirmație ce a creat controverse în SUA 1975: Charlie Chaplin este înnobilat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii 1977: Se produce cel mai grav cutremur din România (vezi Cutremurul din 1977 ); peste 1.500 de victime 1977: Premiera la București, pe scena teatrului „Lucia Sturdza Bulandra”, a dramei istorice „Răceala”, de Marin Sorescu 1991: Prințul Sheikh Saad al-Abdulla al-Sabah a devenit primul membru al familiei conducătoare din Kuweit care s-a întors în țară după eliberarea de sub ocupația irakiană

Personalități care s-au născut pe 4 martie 1188: Blanche de Castilia, soția regelui Ludovic al VIII-lea al Franței (d. 1252) 1394: Prințul Henric Navigatorul, infante al Portugaliei, geograf (d. 1460) 1678: Antonio Vivaldi, compozitor italian (d. 1741) 1822: Jules Antoine Lissajous, matematician francez (d. 1880) 1875: Mihály Károlyi, fost prim ministru și președinte al Ungariei (d. 1955) 1882: Nicolae Titulescu, jurist, diplomat și om politic român (d. 1941) 1898: Georges Dumézil, filolog francez (d. 1986) 1901: Francis Turville-Petre, arheolog britanic (d. 1941) 1904: George Gamow, fizician și astrofizician american de origine rusă (d. 1968) 1987: Alexandru Tudose, fotbalist român

Personalități care au decedat pe 4 martie

Ne puteți urmări și pe Google News

1807: Abraham Baldwin, politician american (n. 1754) 1832: Jean-François Champollion, egiptolog francez (n. 1790) 1852: Nicolai Vasilievici Gogol, scriitor rus (n. 1809) 1976: Walter Schottky, fizician și inventator german (n. 1886) Români celebri care și-au găsit sfârșitul pe 4 martie 1977: Toma Caragiu, actor român de teatru și film (n. 1925) 1977: Alexandru Ivasiuc, prozator român (n. 1933) 1977: A. E. Baconski poet, prozator, eseist român (n. 1925) 1977: Savin Bratu, critic, istoric și teoretician literar român (n. 1925) 1977: Daniela Caurea, poetă româncă (n. 1951) 1977: Mihail Petroveanu, critic și istoric literar român (n. 1923) 1977: Veronica Porumbacu, poetă și prozatoare româncă (n. 1921) 1977: Mihai Gafița, critic și istoric literar român (n. 1923) 1977: Alexandru Bocăneț, regizor român de televiziune (n. 1944) 1977: Doina Badea, interpretă româncă de muzică ușoară (n. 1940) 1977: Eliza Petrăchescu, actriță româncă de teatru și film (n. 1911) 1977: Tudor Dumitrescu, pianist și compozitor român (n. 1957) 1977: Ioan Siadbei, lingvist și istoric literar român (n. 1903) 1977: Constantin Baciu, prozator și publicist român (n. 1911) 1977: Florin Ciorăscu, fizician român (n. 1914) 1977: Paul C. Petrescu, fizician român (n. 1915) 1977: Filofteia Lăcătușu, solistă de muzică populară (n. 1947) 1978: Aurel Lambrino, prozator și publicist român (n. 1911) 1999: Vlad Mușatescu, scriitor și traducător român (n. 1922) 2007: Șerban Georgescu, compozitor român (n. 1952)