Reluarea călătăriilor. UE a anunțat lista celor mai sigure țări din afara blocului comunitar

Reluarea călătăriilor. UE a anunțat lista celor mai sigure țări din afara blocului comunitar

Uniunea Europeană a anunţat lista celor mai sigure țări din afara blocului comunitar, pentru reluarea călătoriilor.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat astăzi o recomandare privind ridicarea graduală a restricţiilor legate de călătoriile non-esenţiale dinspre diferite țări. Este vorba de o listă cu 14 state din care vor fi permise călătoriile către blocul comunitar, începând de la 1 iulie.

Ţările „sigure” sunt Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia şi Uruguay, a anunţat Consiliul UE.

Astfel, rezidenţii din Andorra, Monaco, San Marino şi Vatican ar trebui să fie trataţi ca rezidenţi ai UE.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru ţările unde continuă să se aplice restricţii de călătorie, ar trebui să fie exceptate următoarele categorii: - cetăţenii UE şi membrii familiilor lor; - rezidenţii în UE cu viză de lungă durată şi membrii familiilor lor; - călătorii cu funcţii esenţiale, aşa cum au fost listaţi în recomandare.

Ţările asociate Schengen (Islanda, Lichtenstein, Norvegia şi Elveţia) fac de asemenea obiectul acestei recomandări a Consiliului UE, care nu este obligatorie. Autorităţile statelor membre UE rămân responsabile pentru implementarea conţinutului recomandării.

Un stat membru nu ar trebui să decidă ridicarea restricţiilor de călătorie pentru ţări terţe nelistate înainte ca acest lucru să fie decis într-o manieră coordonată.

A intrat în vigoare. Lista țărilor din zona verde publicată de INSP. Fără carantină

Lista ţărilor din zona verde de coronavirus a fost publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) și a intrat în vigoare în noaptea de luni spre marţi, la ora 0,00.

Persoanele asimptomatice care vin în România din statele din zona verde sunt exceptate de la măsura carantinării.

Lista intrată în vigoare în această săptămână cuprinde următoarele state: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Estonia, Finlanda, Franţa metropolitană (teritoriul european al Franţei), Germania (cu excepţia districtului Kreis Gutersloh care este zonă galbenă), Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Toate persoanele asimptomatice care sosesc în România dintr-o ţară care nu face parte din lista ţărilor exceptate trebuie să intre în izolare la domiciliu 14 zile/ carantină; izolarea se aplică tuturor persoanelor care locuiesc la aceeaşi adresă.

Și la nivelul Uniunii Europene sunt discuții pentru a deschide granițele.

Consiliul European a iniţiat procedura scrisă oficială pentru a aproba acest acord care survine la trei luni după ce UE, Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein şi-au închis graniţele pentru călătoriile non-esenţiale pentru a limita răspândirea pandemiei de COVID-19, transmite Agerpres.

Potrivit AFP, guvernele europene au la dispoziţie un termen până marţi la prânz pentru a decide dacă deschid sau nu frontierele UE de la 1 iulie călătorilor din 15 ţări terţe a căror situaţie epidemiologică este considerată satisfăcătoare.

Cele 15 state state sunt: Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay, China (cu condiţia reciprocității).

SUA și Brazilia sunt statele care nu sunt incluse pe această listă, fiind cele mai afectate de coronavirus. La acest acord s-a ajuns după săptămâni de discuţii intense între statele membre UE.

Statele membre UE urmează să aprobe cu majoritate calificată (minim 55% din numărul ţărilor membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia totală a Uniunii Europene) această listă, elaborată de către ambasadorii acestor ţări vineri seară.

Sursa: Agerpres